“A bachelor’s life is a fine breakfast, a flat lunch, and a miserable dinner.”   French moralist, Jean de La Bruyere (1645-1696)

Nobody dies from lack of sex. It’s lack of love we die from.” Margaret Atwood

Dare to Be

When a new day begins, dare to smile gratefully.

When there is darkness, dare to be the first to shine a light.

When there is injustice, dare to be the first to condemn it.

When something seems difficult, dare to do it anyway.

When life seems to beat you down, dare to fight back.

When there seems to be no hope, dare to find some.

When you’re feeling tired, dare to keep going.

When times are tough, dare to be tougher.

When love hurts you, dare to love again.

When someone is hurting, dare to help them heal.

When another is lost, dare to help them find the way.

When a friend falls, dare to be the first to extend a hand.

When you cross paths with another, dare to make them smile.

When you feel great, dare to help someone else feel great too.

When the day has ended, dare to feel as you’ve done your best.

Dare to be the best you can –

At all times, Dare to be!” 
― Steve Maraboli, Life, the Truth, and Being Free

Şi atunci, cine pe cine înşeală? Cine pe cine judecă? Suferinţa cui este mai mare? Cine merită mai mult să fie pedepsit?

Inteligenţa genială a celui care a fost numit Buddha („Cel Trezit”) a produs o soluţie care se poate dovedi salvatoare şi pentru spinoasa problemă a infidelităţii în cuplu. Buddha spune că există doar suferinţă, nu însă şi un agent al suferinţei (generator/ receptor). Asta nu înseamnă că nu există oameni care produc suferinţă cum, din păcate, s-a înţeles atât de greşit. Ci că oamenii care produc suferinţă sunt, în egală măsură, oameni care se confruntă cu suferinţa.

Aplicată în relaţia de cuplu, această idee se traduce aşa: infidelitatea ca orientare către un alt partener (în plan sexual/ emoţional/ intelectual/ spiritual) este indicele unei relaţii aflate în suferinţă. Aceasta înseamnă că ambii parteneri suferă, cu diferenţa că suferinţa unuia poate fi reprimată, nemanifestată, inconştientă. Cel care acţionează este frecvent cel care nu o mai poate suporta, deoarece este mai vulnerabil. Într-un mod neştiut şi paradoxal, el îi oferă şi celuilalt şansa de a deveni conştient de propria lui suferinţă. Pe termen lung, acesta nu poate fi decât un lucru bun, chiar dacă pe termen scurt este ceva dureros sau tulburător.

 

By Adrian Nuta - Psihologia relatiei de cuplu si a familiei

Words are Windows (or They’re Walls)

I feel so sentenced by your words,
I feel so judged and sent away,
Before I go I’ve got to know
Is that what you mean to say?
Before I rise to my defense,
Before I speak in hurt or fear,
Before I build that wall of words,
Tell me, did I really hear? Words are windows, or they’re walls,
They sentence us, or set us free.
When I speak and when I hear,
Let the love light shine through me.
There are things I need to say,
Things that mean so much to me,
If my words don’t make me clear, Will you help me to be free?
If I seemed to put you down,
If you felt I didn’t care,
Try to listen through my words
To the feelings that we share.

—Ruth Bebermeyer 

" 

Depression, anxiety, and feelings of isolation are epidemic. One minute we are driven 

by boredom into a restless search for "the action" but in the next minute, when we 

find it, the stress triggers a headache or a rash. 

Feelings are not the problem, though. They may be uncomfortable – even 

painful – but they are never pathological. The problem is all the things we do to 

protect ourselves from painful feelings. We exhaust ourselves running around so the 

sadness won't catch us or we try to dissolve our sense of powerlessness in alcohol or 

pills. We frantically search for the right car or dress that will distract us from never 

having felt fully loved or cared for. 

Boredom and restlessness are not feelings at all but the smudge left behind 

when painful feelings are erased: push anger away and what's left is the empty 

sensation that nothing's happening – or that nobody is there. As for the stress that 

causes, triggers, or heightens medical problems: this too is not a matter of simple 

aggravation, sadness, or frustration but the anger, sadness, or frustration you're 

trying desperately not to feel. 

You know the Law of Conservation of Matter and Energy: they can be neither 

created nor destroyed, only shifted from form to form. Emotion – a kind of psychic 

energy – obeys the same law. Shut anger or sadness or frustration out the door and it comes in through the window or, often enough, through the body. Your heart "attacks." Your asthma "gasps." Your eczema "weeps." 

By the Law of Conservation of Emotional Energy, you cannot erase the fact that 

a key person in your life didn't love you (or only loved who they thought you were; or the reflection of themselves they saw in your eyes; or a "you" that agreed not to love someone else).

All you can do is con yourself: keep on struggling to do what it seemed would get
them to love you; or attempt to rewrite history: find a person or dilemma just like the
one that hurt you way back when and convince yourself that this time the story will
have a happy ending. When it doesn't, try again. And again. And again.
Try as you might to come up with new plays that will win the game, the season
is long over and nothing is going to change the score. Switch jobs. Move to California.
Retire. Get married. Get divorced. Get a horse. You still won't be recloned as your
ideal self. Your past is nonnegotiable.



My advice: Give up. There is no place to go and there's nothing to do that will
change things on that level. Pessimistic? Think of it as liberating. Now you can just do
things because you enjoy them or because they catch your fancy. Now you can be nice
to someone just to be nice to someone – not to get  rid of the ache that lies buried
inaccessibly like the phantom pain in a limb that was amputated long ago.
Give up the fight; accept and feel the feelings. Get off the merry-go-round that is
taking you nowhere. One day – through psychotherapy, perhaps, or through a
particularly sobering personal experience – it gets through that the universe will not



be declared a misdeal, so you begin to play the hand you've been dealt. The painful
slowness of life speeds up or its frantic, exhausting pace slows down. You become
more present and more playful. Relationships go more smoothly. Work is more
rewarding. Externally, your life is identical – but incredibly much richer.
When you start to make sense of the past, you stop repeating it; when you stop 
pretending your wounds aren't there, they start to  heal. When you stop repeating
battles that have been history for decades, then you're left with … what? Real life; no
more, no less. Maybe it's not the four-scoop, three-topping whipped cream special
with the cherry on top, but there will be some magically tasty moments

.




Skin Deep: A Mind Body Program for Healthy Skin by Dr. Ted A. Grossbart

Read more: http://www.free-ebooks.net/ebook/Skin-Deep-A-Mind-Body-Program-for-Healthy-Skin/pdf/view#ixzz2AJ9qqSjT

" Pun pariu ca ai burtica plina acum ( sa-ti fie de bine)…

…si ai ambele maini si ambele picioare ( imi cer scuze daca iti lipseste vreun membru si te-am jignit)

Si ai apa calda ( sper ca ai, pe caldurile astea. Daca nu, ma bucur ca ne vorbim doar prin email)

Si ai internet …( daca nu ai uitat iar sa platesti factura)

Poate si iubesti pe cineva…altcineva decat animalul de casa

Si ai multe din facilitatile acestui secol, cel mai modern si prosper din istoria omenirii

Si totusi…

TE PLANGI!

Ce-ti lipseste ca sa fii fericit?

Sa nu cumva sa indraznesti sa ma minti!

Vino pe blog daca ai curaj, sa iti trag o mama de bataie ca sa te trezesc la realitate

“Vaaai, Pera, un psiholog trebuie sa fie plin de compasiune si intelegere”

Asa e, sunt un psiholog nonconformist care face multe lucruri non-psihologice. Daca vrei, considera ca nu sunt deloc psiholog.

Pentru tine, sunt unu de pe strada si atat.

“ Vaai, Pera, dar unii oameni nu au nevoie sa fie batuti, pentru ca sunt si asa in depresie, batuti deja de soarta. Au nevoie de iubire, compasiune si acceptare neconditionata”

Ai vrea, nu?

Ai vrea sa te ajut sa revii cat mai repede in zona de confort, sa te iau in brate, sa te pup, sa iti spun ca totul va fi bine si ca ai potential, nu?

Si apoi cand te intreb peste 3 luni ce ai facut cu viata ta, cum ai trecut la actiune si ce rezultate ai sa dai din colt in colt si sa imi bagi niste scuze obosite…

Sa nu imi spui ca iti lipseste increderea pentru ca ma minti

Increderea vine cand exersezi un lucru fiind incepator si apoi iti dezvolti abilitati tot mai mari si apoi…ai INCREDERE ca poti face un lucru bine

Daca nu imi poti spune “ uite ce am incercat de 14 ori, uite cu ce rezultate si am nevoie de sfatul tau cand incerc a 15 oara” inseamna ca ma aburesti. Vrei doar o bataie pe spate si sa iti spun “ Nu -i nimic, lipsa de incredere in fortele tale e vinovata. “ Nu am sa iti spun asta. In schimb am sa iti spun ca te minti pe tine, ma minti pe mine si fericirea ta e maxima cand ai in jur o turma de mincinosi ca tine care iti accepta minciunile.

Sa nu imi spui ca nu ai destulai inteligenta emotionala pentru ca ma minti.

Ai ditamai neocortexul, partea cea mai evoluata a creierului tau care ti-a fost dat in mod special pentru autocontrol si inteligenta emotionala. In afara de cazul in care ti-a intrat o sina de tramvai in frunte si ti-a distrus lobul responsabil de autocontrol atunci ai tot ce iti trebuie pentru a fi o persoana inteligenta emotional.

Dar HEI!, e nevoie de un pic de educatie. E nevoie sa nu mai fii un animal care manca oricand ii este pofta, care scoate banu la orice rahat stralucitor din vitrina si e nevoie de exercitiu al puterii de autocotrol. Exercitiu zilnic. E de munca, fratica! Si cand e de munca suntem indignati. Da scurtatura unde-i? Scurtatura spre suferinta ta? E chiar langa tine. In capul tau. E mai usor sa te plangi decat sa ma educ. Plange-te in continuare si fa pasi rapizi spre INSUCCES.

Sa nu imi spui ca nu ai destula motivatie pentru ca ma minti

Te asigur ca ai motivatie sa ajunga pentru tine, familia ta si toti verisorii tai. Doar ca poate nu esti motivat sa ai rezultate, sa faci progrese, sa iti dezvolti abilitati, sa te iei la tranta cu greutatile vietii.

NUUUUU.

Esti o persoana motivata sa STEA. Sa stea mult, ore intregi, fara sa faca nimic. Poate pe Facebook, poate la filme si seriale. La frecat menta in general. Este motivatia ta numarul unu si nimic nu iti poate distruge aceasta motivatie ce arde in sufletul tau ca un foc de padure.

Daca esti o persoana motivata sa manance chestii bune la gust ( mniam mniam) nu veni sa imi spui ca nu ai motivatie sa faci sport.

TE CRED. Nu trebuie sa imi spui. Mi-e destul sa te vad cum mananci si imi dau seama ca esti o persoana super motivata sa bagi in tine.

La fel cu orice domeniu. Problema ta nu e lipsa de motivatie de a face ce e bine, ci motivatia de a face lucrurile gresite.

Sa nu imi spui ca nu ai personalitate pentru ca ma minti.

Personalitatea se formeaza din genele cu care te ai nascut de la mami si tati, din mediul in care cresti si din educatia ta

Asadar Personalitatea ta = genele tale ( nu se pot schimba) + mediul in care te dezvolti ( nu se poate schimba in copilarie dar se poate schimba apoi oricand) si educatia ta ( cel mai important factor, cel mai la indemana si cel mai putin folosit) .

E usor sa dai vina pe mama si pe tata ca te-ai nascut cu nasu mare ca Pinochio si minti la fel de mult ca el, ca doar ai mostenit genele lor. E usor sa spui “ m-am nascut intr-o societate/ unde totul este destramat. Da sa pui mana pe o carte de dezvoltare personala cat de greu pote fi?

Cand ii vezi pe unii cum se lamenteaza de parinti si familie, de mediu si anturaj zici ca se afla in Somalia. Nu ai net? Net-ul este cel mai bun prieten al tau.

Hai sa cautam pe google: Cum sa nu mai mint

Rezultat: De ce mint copiii. Copiii cresc prin stadii progresive ale dezvoltarii morale. Un copil de 2 ani poate sa nu inteleaga conceptul de adevar vs. Minciuna.

Aaa, acum inteleg. Poate nu ai depasit varsta de doi ani. Atunci te rog sa ma scuzi.

Sa nu imi spui ca nu ai iubire si ca asta te necajeste atat de tare incat nu mai poti face nimic altceva.

Iubirea doar se OFERA. Nu se cere. Ai atata iubire cat poti sa gasesti in sufletul tau si daca nu gasesti, inseamna ca ai rezervoarele goale sau nici macar nu stii ca iubirea se tine in rezervoare. Acum stii. Iar daca nu simti iubirea inseamna ca rezervorul gol trebuie umplut. Dar asta e responsabilitatea TA si a nimanui altcuiva.

Vrei sa simti iubirea? Fa acele lucruri care te fac fericit.

Sa ceri iubire de la altii e ca si cand preferi sa cercesti bani in loc sa muncesti pentru ei. Este clar ca poti sa primesti iubire de la cei din jur dar numai daca ei ti-o dau de bunavoie fara sa le-o ceri.

Ce ai nevoie de la altii nu se cheama iubire ci doar hrana pentru ego-ul tau ( adica animalul din tine)

In articolul ASTA http://www.personalitatealfa.com/blog/nu-te-va-mai-minti-fura-trada-nimeni-de-azi/ am explicat ca atunci cand traiesti in starea ta inferioara, esti o persoana disperata dupa validare, atentie, te apuca crizele de gelozie ca nu esti animalul de casa preferat al partenerului si tot felul de chestii care iti provoaca suferinta.

Cand ai rezervoarele pline de iubire, atunci poti sa functionezi in starea de superioara.

Daca nu simti iubirea, cauta in tine si nu mai te plange de lipsa ei

Plangi de saracie si tu ai un seif plin de bani in casa. Nu doar plin de bani dar oricat ai lua nu se mai termina.

Sa nu imi spui ca nu ai vocatie pentru ca ma minti.

Lucrurile sunt extrem de simple. La ce esti bun? Cum poti face viata altora mai buna prin ce esti tu bun?

E ca si in iubire. In loc sa te plangi toata ziua de conditii economice, de foame, de sete sau de abonamentul mare la telefon, incepe sa dai din putinul tau celor din jur.

“Buzunarele goale nu au tras niciodata pe nimeni inapoi. Numai capetele si inimile goale o pot face.” Norman Vincent Peale

Te avertizez!

Incepe sa faci ceva pentru cei din jur. Incepe sa ajuti, incepe sa servesti, incepe sa aduci valoare pentru oamenii din jur.

Daca nu faci asta, ramai de caruta, iti garantez. Sarac, nefericit si urland cand de nedreapta e viata.

Singura ta salvare e ca din oricat de putin ai, sa imparti cu semenii tai. Nu ai nicio scuza sau argument sa nu o faci.

Nu arunca gunoiul pe jos, imparte din mancarea ta si fi de folos celor din jur cu ceva. Nu ii parazita pe cei din jur, nu fi pitzi cu pretentii si nu te crede mai bun ca oricare om din jurul tau.

Suntem toti colegi de suferinta pe planeta asta, cum zice Schopenhauer.

Sa nu imi spui ca sanatatea te opreste pentru ca ma minti.

Nick Vujicic nu are nici maini si nici picioare si a realizat mai multe pana acum decat majoritatea oamenilor intr-o viata. http://www.lifewithoutlimbs.org/

Oameni orbi picteaza si canta la pian, oameni cu handicapuri serioase isi traiesc viata cu demnitate si tu vrei sa imi spui ca iti lipseste sanatatea?

In primul rand, orice boala are cauza spirituala, apoi psihologica si abia apoi mesajul pe care nu ai stiut sa il descifrezi urla cat poate el de tare si se manifesta in corpul fizic.

Te imbolnavesti din aceeasi cauza din care nu ai iubire, bani si orice altceva. Le tot cauti in afara ta in loc sa te uiti inauntrul tau.

“Cine se uita in afara, viseaza. Cine se uita inauntru, se trezeste.” C. G Jung

Daca te plangi de lipsa de prieteni, pile si viata sociala, ma minti.

Saracia, ura, batjocura semenilor tai, astea crezi ca sunt intamplatoare? Atragi in jurul tau oameni ca tine care iti sunt oglinzi si iti arata ceea ce nu stii inca despre tine. Daca esti bataia de joc a semenilor tai e pentru ca ai ales sa traiesti intre alte animale.

Orice animal isi traieste suferinta cu demnitate chiar si in fata mortii.

Gandeste-te ca nici un animal ranit, batut de soarta nu se plange, probabil pentru ca nu are unde si cui.

In natura, leul mananca antilopa, iar hienele mananca puii de lei daca sunt prinsi descoperiti.

In societate, daca nu esti dispus sa lupti pentru respect, nu il vei primi cadou de la nimeni.

Lupta sau mori.

Daca ierbivorele din filmul asta alunga leii si crocodilii, si tu ai o sansa: http://www.youtube.com/watch?v=LU8DDYz68kM

Daca te plangi ca bani te opresc, iarasi ma minti.

Nu este natural si normal sa ai bani fara sa faci pasii necesari pentru ei.

De unde vrei bani? Ii meriti? Toti oamenii cheltuie ENORM de multi bani in fiecare zi. Inclusiv tu.

Cheltuim pe toate prostiile.

Stii de ce nu ai bani si de ce macar o parte infima din toti banii cheltuiti pe planeta asta nu ajung si la tine?

Pentru ca nu faci nimic pentru a-i avea. Oamenii care fac bani sunt aceia care ofera valoare celor din jur si oamenii ii platesc cu placere.

Apoi, suma de bani pe care o faci este direct proportionala cu nivelul tau de dezvoltare personala.

Scuza-ma daca iti spun ca ai exact ceea ce meriti.

Stiu cum e. Am umblat in papucii omului sarac ce cauta scuze si se victimiza multa vreme. Si cat timp doar m-am plans, nu a avut nimeni mila pentru mine si nici nu am primit cadouri.

Cand am scapat de prejudecati si am inceput sa dau tot ce am eu mai bun pentru semenii mei, sa muncesc in adevaratul sens al cuvantului, sa accept sa fiu platit doar pentru rezultate si nu pentru timp petrecut la calculator, atunci au inceput sa vina banii.

Chiar acum, sute de mii de oameni din intreaga lume, oameni ce au ramas fara job din cauza crizei, isi pun pe picioarele afacerile lucrand de acasa. Din pasiune, pentru a oferi valoare semenilor care ii platesc pentru asta.

Pe tine ce te opreste? Alege-ti din lista de mai sus. Si plange-te. Dar nu vei avea mai multi bani maine. Ma crezi?

Asadar, crezi ca ai putea sa nu mai minti?

Ai putea sa te uiti la tine cu toata sinceritatea si sa incepi sa treci actiuni care sa te duca la rezultate in loc sa dai din gura si sa te plangi?

Ai putea sa ceri sfaturi doar dupa ce ai incercat ceva si nu inainte de a incepe?

Stiu ca poti. Altii in situatii mult mai grele ca tine au reusit.

Iar daca nu vei avea ce iti doresti acum, nu te mai plange. Ai avut sansa ta si nu ai vrut-o.

Pentru ca iti place doar sa stai.

E fain sa stai.

Si mie mi-ar place doar sa stau dar e ceva ce nu ma lasa."

Pera Novacovici

http://www.personalitatealfa.com/blog/8-scuze-preferate-cu-care-ne-mintim-singuri/

23 de lectii de viata pe care as fi vrut sa le invat mai devreme

 1. Nu toti o sa te placa.

Îmi cer scuze că îţi sparg bula de săpun, însă îţi spun sincer că nu toţi te vor plăcea. Oricât de simpatic eşti. Oricât de de treabă eşti. Oricât de sincer eşti.

Cu cât accepţi mai devreme faptul că nu toţi te vor plăcea îţi va fi mai bine.

Indiferent dacă eşti bun sau rău, cineva te va critica. Cineva va încerca să te oprească sau să te devieze de la cursul tău.

Asta e de bine. E de bine că ai oameni care nu te plac. Înseamnă că faci ceva cum trebuie şi anumite persoane sunt deranjate pentru că ţie îţi iese treaba mai bine.

Sunt deranjate că tu probabil o să ai succes şi că ei sunt plafonaţi. Se întâmplă.

Nu lua prea în serios oamenii care te critică, o să te consumi, nu o să mai ai încredere în tine, o să crezi că faci ceva greşit.

Trebuie să te placă doar cei care merită.

2. Tot ceea ce faci, faci in primul rand pentru tine.

Probabil că vrei să salvezi lumea. Îţi spun sincer, că tot pentru tine o faci.

Vrei ca lumea din jurul tău să nu mai sufere. De fapt vrei asta în primul rând pentru tine. Suntem egoişti din fire, dar asta nu înseamnă că nu putem să facem lucruri şi pentru ceilalţi, dar în primul rând trebuie să le facem pentru noi.

Înveţi pentru tine. Nu pentru facultate, nu pentru mama, nu pentru Ministrul Educaţie, înveţi pentru tine, chiar dacă nu înveţi ceea ce trebuie.

Nu te opreşte nimeni să renunţi la facultate (nu-ţi recomand).

Nu te opreşte nimeni să înveţi ceea ce îţi place. E adevărat trebuie să fi abil, să vezi cum le împaci.

Totul depinde de tine, chiar dacă nu pare. Dacă stai pe loc aşteptând ca totul să vină la tine, probabil nu vei face nimic.

Dacă vei face tu tot posibilul să reuşeşti, probabil vei reuşi.

3. Accepta responsabilitatea faptelor tale.

Muncă bună sau proastă, asumă-ţi-o. Oricum ar arăta te reprezintă. Chiar dacă nu ţi-a ieşit cum trebuie sau puteai mai mult, deocamdată asta poţi.

Vei avea perioade slabe şi perioade bune. Vei fi mai remarcat în perioadele tale slabe decât în cele bune. Oamenii văd greşelile mult mai uşor decât lucrurile bune.

Nu o să mori, probabil. Treci mai departe şi creşte cu fiecare oră de muncă. Munca nu trebuie să fie neapărat la un angajator. Poate să fie pentru tine şi să nu primeşti bani.

Tot ceea ce faci tu te reprezintă, dacă vrei să te reprezinte exact cum eşti tu, cu toate calităţile pe care le deţii, demonstrează asta sau suportă criticile.

4. Nu toti te vor baga in seama.


M-a durut asta. Foarte tare. Am arătat entuziasm, am arătat potenţial, dar nu am fost băgat în seamă. Sincer mă bucur că s-a întâmplat asta, m-a întărit şi m-a adus cu picioarele pe pământ.

Când totul depinde de tine, parcă ai un alt control.

Nu trebuie să te bage toţi în seamă. Nu trebuie să te citească toţi. Nu trebuie să te placă toţi.

Tu trebuie să fi primul care te bagă în seamă. După aceea familia. După aceea prietenii. După aceea te descurci.
5. Daca nu ai valori, nu vei avea valoare.

Valorile ne caracterizează şi ne ghidează comportamentul. Poţi să conştientizezi anumite valori sau principii pe care le ai, însă cel mai important este să le simţi.

Dacă simţi că nu faci ceea ce te reprezintă puneţi câteva întrebări sau vorbeşte cu un prieten. Clarifică-ţi gândurile.

Cel mai trist mi se pare să nu ai nişte valori. Să faci totul pentru atenţie şi să nu te intereseze deloc substanţa. Să te intereseze doar superficialitatea.

Sincer consider că dacă nu ai valori, nu ai valoare şi nici nu vei avea.

Nu vor avea oamenii încredere în tine, vor simţi că nu te cunosc, vor crede că ai interese meschine, vor presupune ce e mai rău.

6. Cu cat oferi mai mult, primesti mai mult.

Nu am crezut la început. Nu am crezut nici când a trecut un an şi jumătate în care am oferit şi nu mi s-au întors prea multe. M-am înşelat. Foarte multe din lucrurile pe care le-am primit, nu le-am conştientizat.

Am primit mai mult decât mă aşteptam şi primesc în continuare. Primesc afecţiune, prietenie, sprijin, suport moral şi multe altele. Primesc ceea ce îmi doream şi mai mult decât doream să primesc.

Oferă sfaturi gratuite, ascultă oamenii mai mult decât le vorbeşti, ajută-i când au nevoie, chiar dacă nu te pot răsplăti atunci, ei îţi vor întoarce la un moment dat înzecit.

Nu toţi trebuie să îţi ofere ceva înapoi. Nu este o regulă de reciprocitate. Ce ţi se întoarce este cu mult mai puternic decât ceea ce ai oferit.

Învaţă să oferi mai mult decât primeşti. Te vei simţi la un moment dat compleşit.

Rezistă!

Va merita cu adevărat.
7. Nu vor fi toti de partea ta.

Nu vei primi tot sprijinul la care te aştepţi. Nu te panica şi cel mai important nu te necăji. Asta e realitatea.

Probabil mulţi vor zice că ceea ce faci tu nu e cea mai bună alegere. Nu ştiu ei ceea ce simţi tu şi ceea ce vrei tu cu adevărat.

În plus nu vrei susţinerea tuturor.

Vrei doar susţinerea celor care te înţeleg cu adevărat, vrei susţinerea celor care contează cel mai mult pentru tine.


8. Tu esti elementul surpriza.

Toată lumea mă întreabă: “Bun dar eu cu ce să vin nou?“.

O să folosesc de acum un răspuns standard: “cu tine”.

Tu eşti elementul surpriză, pentru că probabil multă lume nu ştie nimic despre tine, nu are nişte aşteptări extraoardinare, deci îţi va fi oarecum uşor să îi uluieşti.

Personalitatea unui blog, depinde total de personalitatea ta. Modul de conducere este total influenţat de stilul tău personal. Felul în care te vede lumea, reprezintă un cumul al lucrurilor pe care le transmiţi.

Tu eşti elementul surpriză, pentru că nimeni nu se aşteaptă la prea multe de la tine. Profită de asta.


9. Vei face mult timp parte din mediocritate.

Scara succesului nu este niciodată aglomerată pe treapta cea mai de sus. – Napoleon Hill. Dar este al dracului de aglomerată în zona mediocrităţii. S-au adunat mulţi pe aici.

Nu te grăbi să fii pe prima treaptă acolo sus, poate încă nu eşti pregătit sau probabil încă nu meriţi.

Însă fă-ţi loc printre mediocritate, ieşi în evidenţă, fi remarcat şi remarcabil. Asigură-ţi toate condiţiile ca să reuşeşti.

Câştigă-ţi locul de pe podium, dacă ajungi pe merit pe scara succesului, vei sta acolo mai mult timp.

10. Totul depinde de tine.

Nu ştiu ce ţi-au zis alţii, însă totul depinde de tine. Atitudine, educaţie, succes.Da, toate depind de tine.

Vrei o slujbă bună, un şef bun, un colectiv bun? Şi Florin şi Adrian şi Ştefan o să îţi spună acelaşi lucru, depinde doar de tine.

Nu este un secret, este un lucru destul de evident. Prea puţini îşi dau seama de acest lucru.

De ce? Pentru că majoritatea face parte din mediocritate.


11. Trebuie să ieşi cu ceva în evidenţă.

Mai sus am vorbit că “tu eşti elementul-surpriză”, cel puţin la început. Însă cu timpul va trebui să te diferenţiezi prin ceva.

Prin amabilitate, prin logică, prin experienţă, prin aciditate, prin ce te caracterizează.
Care sunt punctele tale tari pe care poţi construi?
Care sunt pasiunile tale?
Ce faci diferit faţă de restul lumii?
Cum anume?

Trebuie să ieşi cu ceva în evidenţă, ca să fi remarcat şi remarcabil în acelaşi timp.

12. Sinceritatea si transparenta te credibilizeaza, doar daca stii cum sa le folosesti.

Sinceritatea şi transparenţa sunt în general atribute care te caracterizează. Însă numai când şţii să le foloseşti. Nu toţi vor înţelege. Nu toţi pricepe de ce faci treaba asta. Câţiva vor fi chiar suspicioşi.

Sinceritatea funcţionează doar dacă ştii să o foloseşti. Dacă răneşti sentimentele unor oameni, doar pentru că vrei să fi sincer, nu înseamnă că ai făcut lucrul care trebuie.

Adevărul poate îndepărta sau apropia oameni, în funcţie cu câtă abilitate este folosit.

Nu există un ghid de folosire adevărului, aptitudinea aceasta se câştigă doar prin exerciţiu, trial & error.


13. La inceput vei avea nevoie de sustinere.

Am scris mai devreme că nu toţi te vor susţine. Însă cei care te vor susţine, vor reprezenta prima ta audienţă, lor li te adresezi la început, lor vrei să le creşti bunăstarea.

Ai nevoie de familie, prieteni şi de alţi cunoscuţi. Cel puţin ca şi suport moral. Dacă ai parte şi de suport tehnic şi dacă e şi gratis, eşti cu un pas înainte. Dacă ai şi suport material sau financiar, ai mai făcut înainte. Dacă ai parte şi de suport intelectual, foarte probabil o să reuşeşti în curând.

Să crezi că poţi reuşi totul singur, nu este o nebunie, asta nu înseamnă că trebuie să încerci să te descurci de unul singur. Dacă poţi să fii ajutat, de ce să nu accepţi ajutorul.
14. Banii sunt doar un mijloc, nu un scop.

Dacă tu zici că scopul tău este să faci bani, angajează-te. Mulţumeşte-ţi angajatorul. Îţi va da probabil mai mulţi bani. Dacă vrei să schimbi cu ceva lumea, preia iniţiativa şi uită de bani.

Da, vreau bani. Vreau să fac bani. Dar nu ăsta e scopul meu. Bani vreau să deţin ca să îi folosesc ca şi mijlocitor de experienţe. Ca să călătoresc în jurul lumii, am nevoie de bani. Ca să am parte de anumite servicii, foarte probabil trebuie să investesc nişte bani.

Ca să îmi exprim stilul personal, s-ar putea să am nevoie de bani.

Dar nu banii reprezintă scopul. Banii o să îi cheltuiesc, ei o să se ducă. Nu vreau să mor bogat, vreau să mor apreciat că i-am ajutat pe ceilalţi, că le-am făcut viaţa mai bună.

Banii reprezintă ochii dracului doar când îi ai ca şi scop. Când nu îi ai ca scop, reprezintă un bilet către împlinirea un dorinţe.

Eu sincer vreau să trăiesc ca un milionar, să am libertatea de decizie, confortul, experienţele. Însă pentru asta nu ai nevoie de milioane, ai nevoie de nişte ţeluri non-materiale, care să te ducă mai aproape de prosperitate personală.

15. Nu te lua prea in serios.

Gândeşte-te un pic la asta.
16. Vei esua, chiar de mai multe ori decat te astepti.

Viaţa e dură, nu este formată doar din realizări pozitive. Nu este aşa de roz, însă către starea aia de roz tindem.

Vom greşi pe parcurs. Probabil de multe ori. Contează foarte mult ce faci după ceea ce greşeşti. Ai învăţat ceva? Te-ai schimbat în vreun fel? Te simţi mai câştigat?

E greu să accepţi probabil faptul că ai dat-o în bară, însă deseori aşa poţi învăţa mai bine şi mai repede.

Ce nu te omoară, ori te slăbeşte ori te face mai puternic, tu alegi.

17. Nu-ti asuma nereusitele si problemele altora.

Mi-a fost greu să nu mă afecteze problemele celor din jurul meu. Mi-a fost greu să nu mi le asum, chiar dacă nu aveam nicio putere de influenţă.

Nu mi-a ieşit la început. Însă cu timpul am învăţat să mă detaşez puţin de problemele altora. Asta nu înseamnă că nu îmi pasă, asta înseamnă că reuşesc să rămân tare, astfel încât să ofer sprijinul cel mai bun care depinde de mine.

Nu te detaşa de oameni, însă nu îţi încărca mintea şi sufletul cu problemele lor. Le ai şi tu pe ale tale.

Toţi mergem înainte, chiar dacă nu pare aşa.

18. Nu uita de oamenii din jurul tau.

Tindem câteodată să ne izolăm, să alungăm anumite persoane din jurul nostru pe motiv că nu ne înţeleg.

Tindem să uităm de anumite persoane. Nu le mai contactăm, pierdem legătura, astfel încât când le reîntâlnim, nu le mai recunoaştem sau nu ne mai recunosc.

Oarecum asta e uneori ordinea firească a relaţiilor dintre oameni. Asta nu înseamnă că firescul este ceva bun. Ceea ce este considerat normal, reprezintă doar plafonări sau lipsuri.

Tinde către nişte relaţii extraordinare cu oamenii din jurul tău. Vei vedea că merită. Vei fi mai câştigat şi mai educat. Vei fi mai fericit.

Vei fi mai susţinut şi apreciat, vei fi exact cum îţi doreşti tu.

19. Aplica ideea pe care o ai sau renunta la ea.

Ai multe idei. Poate mai multe ca ale mele. Ideile sunt gratuite şi nu au valoare. Chiar nu au. Sunt nişte promisiuni şi nişte vise.

Dacă nu le aplici vor rămâne în starea aia fără valoare. Nu apreciezi un om că are multe idei. Apreciezi un om că are idei pe care le-a implementat şi a avut un rezultat.

Dacă ai o idee, implementează-o sau renunţă la ea. Nu te mai gândi ce ar fi fost dacă, mai bine zici “am încercat, dar nu mi-a ieşit, asta e”.

Ideile tale valorează zero. Implementarea costă. Efortul este deoseori cel răsplătit.

20. Daca nu iti place, probabil nu vei ajunge prea departe.

Simţi că te plafonezi, te simţi suprasolicitat şi presat din toate părţile? Nu avansezi în niciun fel?

Toate acestea se întâmplă pentru că nu îţi place ceea ce faci.

Putem să câştigăm bani din pasiunile noastre, să facem ceea ce vrem şi să avem succes.

Vorbe fără noime?

Alţii de ce au reuşit? Nu, nu sunt mai deştepţi ca noi, sunt mai curajoşi ca noi. Au avut curajul de a-şi urmări visele. Au avut curajul să lase în urmă lucruri rele şi să facă sacrificii.

Ei de fapt au un pas înaintea ta. Pasul probabil cel mai important. Pasul care aduce toată logica în mintea ta. Pasul care implică cea mai mare responsabilitate.

21. Uneori spatiile dintre randuri sunt cele care contează.

Învaţă să vezi lucrurile care nu se văd şi să înţelegi lucrurile care nu sunt explicate.

Momentele când stai sa reflectezi asupra lucrurilor pe care nu le-ai făcut îţi pot oferi claritate.

Lucrurile pe care nu le faci sunt la fel de importante precum lucrurile pe care le faci.

Faptul că am ales să nu vorbesc doar despre cărţi, a reprezentat o strategie bună pentru acest blog şi mulţi vin pentru articolele de dezvoltare personală.

Faptul că am ales să nu recenzez beletristică, pe mulţi îi frapează, dar îi deschide şi spre nou şi le stârneşte curiozitatea de a citi cărţi pragmatice.

Alege să nu faci ceea ce fac ceilalţi, poate fi exact ceea ce trebuie să faci.

22. Cei care au reusit, au reusit facand la un moment dat opusul.

Motivul pentru care nu există reţete standard pentru succes este că la un moment dat, vei fi nevoit să îţi foloseşti contraintuiţia şi să faci ceea ce nu este logic sau ceea ce este opusul.

Boxerii cei mai buni în loc să se ferească, merg cu capul înainte.

Uneori datorită faptului că am înjurat într-o întâlnire sau într-o prezentare, am reuşit să câştig simpatia oamenilor cu care vorbeam.

Faptul că am refuzat anumite colaborări, mi-a adus colaborări mai bune.

Trebuie să înveţi să faci opusul, când? Ei bine, o să simţi la un moment dat cum îţi urlă inima să nu respecţi regulile.

Ascult-o, ascult-o măcar o dată să vezi ce se întâmplă.

23. Aplica doar sfaturile care ti se potrivesc.

Ia doar ce ţi se potriveşte.

Nu căuta să asimilezi tot.

Nu eşti un dispozitiv de copy-paste.

Trece prin filtru personal de valori şi principii şi alege doar ce este conform crezurilor tale.
Concluzie dupa cele 23 de lectii de viata

Viaţa e ciudată, dar distractivă.

Ceea ce crezi tu că trebuie să faci, nu este neapărat ceea ce trebuie să faci.

Uneori e bine să faci o pauză şi să te gândeşti.

Ştiu că articolul a fost un pic cam lung, dar cum poţi rezuma pe scurt 23 de ani în câteva lectii de viata.

Aceste lectii de viata nu sunt nişte lecţii neapărat noi. Dar sunt unice pentru mine. Îmi sunt caracteristice

M-am schimbat în bine de-a lungul anilor. Nu cred asta, simt şi ştiu asta. Am devenit mai responsabil, sunt încă visător, dar simt că sunt mai aproape de obiectivele mele. Am găsit o cale bună pentru mine, care mă ajută zi de zi.

Schimbându-te pe tine, schimbi lumea, iar de început poţi începe cu aceste 23 lectii de viata.


source: http://1cartepesaptamana.ro/lectii-de-viata/

" Paradoxul infernului si necesitatea fericirii 

Iadul este patria mâhnirii. Este privirea rece a omului, răsfrântă asupra lui însuşi, deoarece nu mai are nimic de comunicat altora. Dostoievski definea iadul ca fiind neputinţa de a mai putea iubi. Iadul este o stare de spirit. Nu trebuie să mori pentru a ajunge acolo. E de ajuns să simţi otrava lipsei de bucurie, singurătatea împreună cu ceilalţi pentru a spune că începi să simţi iadul. Este starea în care simţi că fiecare nouă zi te dizolvă, îţi topeşte sufletul, făcându-te să simţi amară fiecare clipă. Această subterană a spiritului este locuinţa fără ferestre de unde omul ajunge să regrete că are ochi să vadă…



Iadul îşi are însă logica lui! Ne-o spune Sartre în piesa lui de teatru ,,Cu uşile închise”. Prin gura unui personaj, ne mărturiseşte crezul său: ,,infernul sunt ceilalţi“. Dar chiar şi în iad oamenii au ,,nevoie” unul de celălalt: nevoia de a se chinui reciproc, plăcerea de a-şi întoarce tortura de sine asupra celorlalţi.Care este de fapt paradoxul infernului? După părerea mea acest paradox constă în a-i chinui pe ceilalţi, socotindu-te tot tu victima!

Omul este fiinţa ce trăieşte în sfera nădejdii, în sfera posibilului. Oricât de însângerat poate părea orizontul viitorului, mintea sa creează utopia salvării, dar o utopie necesară, izbăvitoare.

[...]

Cel ce-şi trăieşte iadul viu fiind, pluteşte dincolo de certitudine şi incertitudine. El doar îşi joacă rolul de a trăi. Înoată mut alături de ceilalţi într-o mare a vieţii căreia nu-i intuieşte nici o finalitate. Înoată zi de zi, cu braţele din ce în ce mai moi, până când ajunge să-şi dea seama că tristeţea va dura veşnic, cum ar spune Van Gogh.

Dar ne putem întreba: cum a ajuns omul de mai sus, prizonier în propria persoană? Oare iadul ni se poate ,,întâmpla” şi nouă, celor comozi în caldul simţ comun?

Ei bine, cred că fiecare poate deveni acest om, cred că fiecare persoană poate deveni captiv în propria fiinţă aruncând cheia pe ,,fereastră” fără să-şi dea seama de cele mai multe ori.

Ne condamnăm la infern, ori de câte ori nu avem curajul să fim noi înşine! Ori de câte ori ne reprimăm sentimentele de bine unii faţă de ceilalţi! Nu vi se pare ciudat, că nouă, oamenilor, ne vine mai uşor să admirăm o floare decât o persoană?

Omul începe să trăiască tragedia incapacităţii de a mai admira omul de lângă el, ochii săi plini de mister în care o întreagă lume, un întreg univers se răsfrânge!

De cele mai multe ori ne condamnăm prezentul, îl sacrificăm, de dragul viitorului. Voi fi fericit mâine, părem a spune cu cuvinte interioare: ,,Mai este timp, fericirea o voi trăi”, iar zilele de ,,mâine” se adună şi se tot adună… până când omul, atât de obişnuit cu durerea, cu tristeţea sa, ajunge să creadă că ea este starea normalităţii sale.

Fericirea trebuie trăită azi! Fără a mai privi înapoi. ,,Azi” este timpul fericirii. Dacă fericirea nu o trăim în prezent, riscăm să nu o mai putem trăi vreodată.

[...]

Iadul poate începe să-şi facă simţită prezenţa, atunci când riscăm a spune ,, voi fi … mâine fericit”.

Este absurd să ne prefacem că suferinţa nu există! Dar de multe ori, dacă nu o trăim noi, cădem în ispita de a considera ca ea nu există. În felul acesta, insensibilitatea noastră faţă de cel care suferă capătă dimensiuni greu de imaginat, şi anume: în faţa cuiva care ne povesteşte suferinţa sa, noi să începem să căscăm! Ba să simţim un subtil fior al unei somnolenţe pe care o mascăm politicos.

Oamenii care lucrează la program opt ore sau de cele mai multe ori chiar mai multe, semeni de-ai noştri, pentru care sărbătorile înseamnă mai multă sare pe rana singurătăţii şi a foamei lor, boala, insensibilitatea, banalizarea răului, toate acestea sunt realităţi crude de care nu trebuie să facem abstracţie.

[...] Ispita de a se ascunde după paginile unui roman, pentru a nu trece prin experienţa căscatului în faţa suferinţei semenilor, trebuie depăşită, aş zice eu astfel: ce ar fi, dacă fiecare scriitor, fiecare profesor, şi-ar călca pe inimă şi în loc să cumpere un roman, ar dărui acei bani bătrânului care mănâncă carne o dată la cinci luni! Ar fi un exerciţiu creştinesc, fără îndoială! Chiar cred că suferinţa unui om nu are nici un preţ şi că trebuie făcut totul pentru a-l adăpa cu bucurie, cu această apă vie a sufletului pe cel care suspină de durere. Nu mă refer neapărat la durerea corpului, la durerea fizică! Mă refer deopotrivă la mizeria pe care unii o pot simţi, atunci când se simt aruncaţi într-o lume a tupeului şi a şmecheriei...

Orice ar fi însă, omul trebuie şi este de datoria lui ca fiinţă conştientă şi liberă, să gândească şi să trăiască fericirea. Dar fericirea fiecărui om nu poate fi atinsă atâta timp cât nu-şi dezvoltă omenia din el însuşi!Aş încheia cu câteva vorbe ale lui Cioran, scrise când era la vârsta marilor întrebări: ,,Prin orice pot cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i se răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge şi se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură…, dar cine poate avea o iubire atât de mare?”

Mâhnirea… ce cuvânt incomparabil cu cerul…!"

Prof. Bogdan Ionescu

PROȘTII

PROȘTII

                                                                                                            Liviu Rebreanu

"Când să iasă Nicolae Tabără din casă, se poticni în prag şi cât p-aci să se prăvale cu desagii de-a umăr,
cum era.

— Bagă de seamă, bărbate, îi zise nevastă-sa cu glasul răguşit de spaimă,
bagă de seamă să nu păţeşti ceva, că asta nu înseamnă bine!

— Ia taci mulcom, măi drace, nu-mi tot cobi a rău, mormăi ţăranul necăjit, bojdicăind până în mijlocul ogrăzii. Da ce să păţesc? urmă apoi mai răspicat. Numai voi s-aveţi grijă să nu-mi ticluiţi vreo poznă până ce ne întoarcem noi... Să fii cu ochii în patru la pologul cela din livadă, să nu-l laşi să vi-l mănânce toţi câinii!...

Mai boscorodi el vreo trei vorbe, apoi îşi scoase pălăria de paie zdrenţuită, îşi făcu cruce, închinându-se ca la mătanie, şi rosti domol:

— Doamne-ajută!...

Pe urmă îşi îndesă pălăria în cap, tuşi de două ori, scuipă ascuţit şi se întoarse spre feciorul său, care aştepta somnoros deoparte:

— Hai, băiete, să pornim, să nu întârziem!...

Femeia, luminându-le din prag cu felinarul, adăugă şi ea, cu mintea ei cea proastă:

— Aşa, aşa, grăbiţi-vă, să nu vi se întâmple ceva...

Dumnezeu să v-ajute!...

Dar Nicolae n-o mai auzi. Ieşise repede din ogradă şi o apucase cu paşi voiniceşti pe uliţa ce se întindea ca un brâu albineţ printre casele pitite în noaptea de păcură. În urma lui, feciorul tăndălea, ca un mânz trudit, ciulind urechile şi uitându-se, când în dreapta, când în stânga, parcă i-ar fi fost frică să nu se năpustească cineva asupra lor.

În colţul ulicioarei ce ducea la gară, felinarul funinginit împrăştia o lumină gălbuie, mucezită. Urmele pervazurilor se tolăneau răşchirate ca degetele unei mâini uriaşe şi se pierdeau îndată în beznă.

— Taci, că-i bine! răsuflă Nicolae, oprindu-se oleacă sub felinar.

— Oare n-o fi trecut? bâlbâi feciorul, ca să zică şi el ceva.

— Da de unde! Doar l-am fi auzit şuierând, făcu bătrânul cu mândrie, urnindu-se iar înainte.

Gara era pustie toacă. Numai într-un ochi de fereastră clipocea flacăra bolnavă a unei lămpi de veghere. Cele trei perechi de şine licăreau, ca nişte dungi de argint, sub pâlpâirea luminii chircite.

— Bine că ne vedem aici, blogodori Nicolae Tabără, scârjâind prundişul peronului cu paşii săi apăsaţi. De-acu poate veni când i-o plăcea, că nu mi-e frică...

Dibuiră amândoi prin întuneric, căutând vreun locşor unde să se adăpostească până va sosi trenul. Feciorul, mai

îndrăzneţ, se apropie de uşa sălii de aşteptare şi puse încetinel mâna pe clanţă. Era încuiată. Zări în stânga uşii o bancă, o pipăi cu băgare de seamă, parcă s-ar fi gândit să se aşeze sau nu, stătu o clipă la îndoială şi în sfârşit se lăsă alături pe lespedea de piatră dinaintea pragului. Bătrânul îşi alunecă sarcina pe bancă şi se cocoloşi şi el lângă fecior.

— Pesemne-i cam devremior, se scânci feciorul într-un târziu cu glas potolit.

— Pesemne... Om aştepta, ce să facem? răspunse Nicolae obosit.

Şi de-acum amuţiră amândoi. Priveau duşi încoace-încolo, se aşezau mai bine pe lespede şi gemeau înăbuşit, în răstimpuri, parc-ar fi fost strânşi în curele.

Cerul se mai răzbunase. Pete vinete-şterse, presărate rar cu stele, se deschideau prin volbura neagră de nouri. Şi întunericul începu a se limpezi. De jur împrejur linii spălăcite, nehotărâte, tremurau în beznă. Coamele dealurilor din faţă, ca un tăiuş de fierăstrău uriaş şi hodorogit, se desenau din ce în ce mai lămurit pe pânzişul cenuşiu al văzduhului, iar deasupra lor coroanele plopilor bătrâni de pe ţărmul Someşului se ridicau negre, ca nişte mâini ameninţătoare. Gâlgâitul trudit al apei rătăcea prin aer ca tânguirile neînţelese ale unor oameni prăpădiţi de nevoi.

Flăcăul se cotoşmăni mai bine pe lespede, îşi aduse genunchii până la nas şi, cuprinzându-i cu amândouă braţele, bâigui scurt şi mustrător:

— Nu mai vine...                     

— Nu, tuşi Nicolae, scotocind în chimir după lulea. Aprinse şi începu a pâcăi alene, nepăsător, scuipând des şi ţâşnitor printre dinţi.

Gara cu magaziile ei sure prinse a se dezbrăca de întuneric. Un vânt aspru, tomnatic vâjâia prin porumbiştea dimprejur, scutura stăruitor olanele coperişurilor. Iar peste linie, ascunsă sub sălciile zăvoiului, hruba de nuiele a hamalului răsări şi ea, trezită din somn, cu ochiul ei roşu, plâns şi ars de sărăcie.

Dinspre târg, deodată, se desluşi zgomotul unor paşi târâţi, greoi, însoţiţi de gemete înfundate. Feciorul ridică fruntea şi trase cu urechea.

— Vine cineva... zise înăbuşit.

Portiţa zăplazului scârţâi prelung şi o babă gârbovită ca un gânj, cu faţa zbârcită ca o hribă uscată, se apropie de drumeţi.

— Oare n-am întârziat, oameni buni? întrebă dânsa îngrijorată.

— Nu, lele, nu, murmură Nicolae cu pipa între măsele. Da până unde? adăugă apoi cu jumătate gură, în vreme ce baba se ghemui pe bancă, gâfâind ca un dobitoc trudit.

— Până la Beclean, răspunse ea piţigăiat, ştergându-şi obrajii cu mânecile cămăşii. Numai până la Beclean... A, vai de sufletul meu, ce-am alergat!... Mă temeam să nu întârziu, Doamne fereşte, de năprasnicul ăsta de tren, că mi s-a părut că-l aud şuierând când eram pe la biserică. Uuf! Toată-s un lac de apă... Şi dumneavoastră-l aşteptaţi?

— Îl aşteptăm şi văd că nu mai vine...

— Vă duceţi departe?

— Ba nu... Până la Salva...

— Apoi ce să faci? Cată să ne sfărmăm şi să ne izbim, dacă vrem să trăim în pârdalnica asta de lume... Aşa... Ce să facem?

Şi iar mocniră, acuma tustrei, oftând şi gemând în răstimpuri, cum fac ţăranii când nu mai ştiu ce să vorbească. După o bucată de vreme, un felinar verde ieşi din cocioaba hamalului. Lumina gâtuită se bălăbănea necurmat, dispărea şi iar se vedea.

— Aha, tresări flăcăul, de-acu îndată soseşte.

Felinarul se mări din ce în ce şi pe urmă se desluşi şi chipul negru, bărbos, al hamalului.

— Să dea Dumnezeu bună dimineaţa, făcu Nicolae trăgănat şi smerit, sculându-se şi dându-se la o parte.

— Noroc, bombăni scurt hamalul.

— Oare vine degrabă, domnule? întrebă şi baba, apropiindu-se un pas spre hamalul care înjura, necăjindu-se să potrivească cheia în broasca uşii.

— Ce-mi tot dârlâieşti aici, babo? Ce-mi toci capul şi dumneata? Nu cumva ţi-ai ţinea gura? se răţoi deodată hamalul, semeţ în sufletul său rânced că poate certa şi el pe cineva care-i mai slab decât dânsul...

Apoi, încetul cu încetul, gara se dezmorţi. Prin săli, pe peron, luminile lămpilor începură a răspândi raze palide, cârcălite, care tremurau şi se îngrămădeau pe feţele încreţite ale celor ce aşteptau. Pe ulicioară, se auzeau tot mai des leopăiturile paşilor grăbiţi. Când şi când, uruitul roţilor unei trăsuri înjunghia văzduhul, se iuţea apropiindu-se şi se tăia scurt; urma gâfâitul cailor trudiţi, vorbele repezi, aruncate din vârful limbii, ale celor ce soseau...

Acuma sala de aşteptare gemea de lume. |ăranii, cu feţele supte, cu umerii obrajilor ieşiţi în afară, cu barba şi mustăţile zbârcite, se îmbulzeau de-a valma printre muncitorii spâni, cu obrajii ca cenuşa, îmbrăcaţi în straie nemţeşti murdare şi ferfeniţite.

Apoi deodată, dintr-o odaie vecină, şeful gării ieşi somnoros, bosumflat, învăluit într-o manta groasă, şi intră în birou trântind uşa. Se certase cu nevastă-sa, fiindcă îl sculase mai devreme cu cinci minute, şi acuma era furios pe toată lumea. Printre oamenii din sală se răspândiră ca fulgerul şoaptele: “Biletele! Vine ăl ce dă bilete!... Haideţi la bilete!” Şeful însă se plimba plictisit, încoace şi încolo, cu ochii jumătate închişi, pe urmă se opri, se întinse de câteva ori de-i pocniră oasele, îşi aruncă privirea spre ceasornicul din perete şi se repezi pe peron, unde prinse a trece în revistă pe pasagerii care tropăiau din picioare, zgribuliţi şi rebegiţi de frig.

În sfârşit geamul ghişeului se deschise şi pe marmora soioasă începură a zângăni banii azvârliţi în pripă. Nicolae Tabără cu feciorul său se umeriră şi dânşii de zor spre rampă, strângând în pumnii încleştaţi paralele umezite de sudoare. Dar un vardist coşcogea se răpşti la el, aţinându-le calea:

— Unde vă burduşiţi, he? Nu puteţi aştepta până vă vine rândul?... Ei, drăcia dracului!...

Îl înşfăcă pe Nicolae scurt de guler şi-l bruftui îndărăt, apoi, întorcându-se către un domn îmbrăcat bine, se ploconi zâmbind:

— Poftiţi, domnule, poftiţi înainte!...

...Din depărtare un şuier prelung şi răguşit spintecă aerul.

— Vine, vine! fierbea lumea neliniştită, îmbâcsindu-se în ruptul capului spre ghişeu.

— Fă-ţi bunătate, domnule, şi ne dă două până la Salva, că ne lasă aici maşina! stărui Nicolae Tabără din dosul rampei,

întinzând mâna cu gologanii peste capetele oamenilor.

— Gura, prostule! îl împunse şeful, morocănos, aruncându-i o privire cruntă şi dispreţuitoare, apoi închise repede ferestruica.

|ăranii se holbară uluiţi unul la altul.

— Cre' că nu ne dă? se auziră printre dânşii câteva voci pline de spaimă, în vreme ce o buduhaiţă de femeie limbută striga în gura mare:

— O, bată-l scârba să-l bată, că mânios l-a mai făcut Dumnezeu!

Şeful, însă, se duse numai la aparatul telegrafic, unde bocăni de două ori, pe urmă iar se întoarse la geam.

Şi trenul se apropia mâncând pământul. Scârţâitul sfâşietor al roţilor, pufăitul obosit al locomotivei se topeau într-un răzbubuit surd, aspru, care creştea mereu. Apoi repede intră în gară şi se opri brusc. Conductorul sări jos cel dintâi şi urlă hodorogit:

— Năsăud... o minutăăă!

Câţiva călători coborâră grăbiţi, luptându-se să străbată printre cei de pe peron, care năvăliră furtunatic asupra vagoanelor.

— Unde mergeţi, proştilor? răcni conductorul către ţăranii care alergau zăpăciţi în sus şi în jos, neştiind unde să se urce. Nu acolo, mă! Mai la vale, prostule, mai la vale-s vagoanele pentru boi!

Conductorul striga şi zâmbea mulţumit în sine că a spus o glumă minunată. Când şi când, arunca priviri pline de înţeles unui domn bondoc, care se uita la dânsul şi-l asculta cu un surâs de admiraţie pe buze...

La ghişeu lumea se rărise de-a binelea. Abia vreo câţiva ţărani bătrâni şi slăbănogi mai forfoteau şi se înghesuiau, parc-ar fi stat pe jăratic. Nicolae cu feciorul şi cu baba, care acum se ţinea de dânşii ca scaiul de oaie, alergând neîncetat de la un capăt al rampei la cellalt, priveau rugători în răstimpuri la vardistul care le răspundea printr-o încruntare din sprâncene şi la şeful care ţăcănea biletele şi-i măsura cu suliţe de dispreţ când din întâmplare îi cădeau înaintea ochilor. În cele din urmă însă ajunseră şi ei la ferestruică.

— Două până la Salva, zise Nicolae pleoştit, numărând gologanii unsuroşi pe tabla albă de marmoră.

— Altă dată să te înveţi minte, mojicule, îi sâsâi şeful aruncându-i biletele.

— Iartă, domnule, iartă-ne şi nu ne năpăstui, bâlbâi bătrânul  umilit. Că noi suntem proşti, păcatele noastre... Pesemne, aşa ne-a  lăsat Dumnezeu, proşti şi necăjiţi şi nepricepuţi, păcatele noastre... Da dumneavoastră trebuie să fiţi mai iertători, că sunteţi oameni învăţaţi şi...

— Hai, pleacă d-aici, să nu te mai aud flecărind! Mi-e scârbă şi-mi vine rău când vă văd, izbucni şeful strâmbând din nas, apoi trânti geamul şi scuipă cu greaţă.

Nicolae Tabără stătu o clipă nemişcat, clătină încetinel din cap, întrebător şi nedumerit, pe urmă ieşi sprinten, urmat de fecior şi de babă. Când ajunseră pe peron, auziră glasul ascuţit al conductorului:

— Gataaa!

Se repeziră tustrei înainte, spre locomotivă, apoi la mijlocul drumului îşi luară seama şi se întoarseră.

— Urcă-te, mă, urcă-te, bătu-te-ar Dumnezeu să te bată, prostule! zbârnăi prin aer vocea aspră a conductorului.

Nicolae se avântă pe scările unui vagon în ale cărui ferestre zărise capete de ţărani. Se căţără de clanţă şi o smuci cu putere, dar uşa nu îngădui. Şi trenul şuieră prelung şi începu a bubui şi a fosăi.

— Urcaţi-vă, mă, urcaţi-vă! fulgeră din nou conductorul, bâţâind din mâini şi din picioare.

Bătrânul se dădu repede jos şi se azvârli la altă uşă, în vreme ce trenul începu a înainta vuind, iar baba se bocea amarnic, frângându-şi mâinile. În clipa aceea însă conductorul se năpusti ca un viespe asupra lui Tabără, îl înhăţă de după cap, îi trânti un pumn în ceafă şi-l îmbrânci pe scări la vale... Feciorul cu baba stăteau deoparte ca doi pociumbi şi se uitau cu ochii sticloşi de spaimă.

— Să vă sculaţi mai devreme, putregaiule, şi să nu mocoşiţi, fire-aţi ai dracului să fiţi, răcni conductorul, dispărând într-un vagon.

Nicolae Tabără se prăvăli grămadă cu obrazul în prundiş şi sângele îl prididi pe gură şi pe nas. Şi aşa rămase un dram de vreme, neclintit ca un mort. Creierii îi vuiau, iar sufletul îi sângera şi-l durea mai straşnic ca rănile feţei. Apoi se ridică încetinel, clătinându-se pe picioare, îşi şterse sângele cu poala cămăşii şi aruncă o privire mută în urma trenului, care se pierdea în ceaţa zorilor. Un val amar de vorbe îi răsări în suflet, dar buzele lui crâmpoţite de-abia putură rosti oftând:

— Nu v-ajute Dumnezeu sfântul!

Printre nourii bolbocaţi în văzduh, la răsărit, o trâmbă de lumină cireşie se zvârcolea şi se înteţea. Tabără îşi avântă povara în spinare şi porni încet înainte pe o cărare spinoasă, cu capul plecat, cu inima urnită, iar feciorul şi baba, tăcuţi şi îngânduraţi, îl urmară pârjol. Din noianul negru de nouri, însă, soarele scăldat în sânge îşi înălţa biruitor capul şi împroşca în feţele drumeţilor o beteală de raze purpurii..