“Dragostea este singurul joc in care ambii parteneri au de castigat"

Regulile jocului

O buna intimidate presupune ca schimburile dintre parteneri  sa fie fluide. Invers , orice dificultate relationala compromite calitatea, daca nu  cumva chiar existenta intimitatii. Prin urmare, este fundamental ca dvs., si partenerul dvs. sa deprindeti arta comunicarii: a spune la momentul potrivit  cuvintele  potrivite.

 Cateva reguli elementare ale comunicarii va vor scuti de multe neintelegeri si certuri. Si  vor deschide larg canalul dintre dvs. si celalalt.

1.Invatati sa ascultati

Lucrul cel mai important intr-un dialog este sa stim sa ascultam si sa intelegem. Foarte adesea atunci cand parem ca ascultam, de fapt tocmai ne elaboram raspunsul – ar trebui sa spunem replica. Raspuns inadecvat, caci nu am inregistrat pe deplin ceea ce ne-a fost comunicat. Este un dialog intre surzi. Prin urmare, sa ascultam cu adevarat si sa auzim:

•  sa auzim ceea ce se spune si doar ceea ce se spune, fara sa interpretam, fara sa interpretam si fara sa deformam si fara sa proiectam
• sa auzim in totalitate ceea ce se spune. sa nu selectionam, sa nu retinem doar o fraza sau doar un cuvant 

Cel mai adesea, deformam sau selectionam intr-un sens care ne este  defavorabil, nepercepand decat ceea ce este susceptibil sa ne faca rau. Caci , dupa cum stim prea bine,  nu este posibil sa se spuna ceva bun despre noi si nici san i se adreseze vorbe de iubire; suntem nedemni de stima sau de iubire. De altfel, noi insine nu ne iubim. Si trebuie spus ca propria noastra critica launtrica face totul in acest sens; critical din strafunduri este acest monstru abject care nu oboseste aproape niciodata pe care parintii si educatorii nostril l-au indesat in subconstientul  nostrum si care ne tot repeta inca din prima copilarie: “Esti prost, esti urat, n-o sa faci nimic, n ai nici o sansa, gresesti. E vina ta, minti, asta nu ma mira din partea ta.”Intr-un cuvant: “Nu te putem iubi.”

Invatati sa reactionati pozitiv: atunci cand credeti ca auziti cuvintele care va sunt nefavorabile , intrebati-va cu calm- sau intrebati-l pe interlocutor, pe loc sau mai tarziu- daca acel cuvant sau fraza a fost rostita in felul in care dvs. ati inteles-o . Cel mai adesea, veti constata ca lucrurile nu stau asa cum ati crezut . Dar daca vi se confirma banuiala initiala, replasati-o in contextul confruntarii sau al zilei: poate ca partenerul  dvs. era obosit, iritat? E dreptul sau. Fiti genereos, tolerant. Dar pentru a fi tolerant trebuie mai intai sa va tolerati pe dvs.  insiva , altfel spus , sa va iubiti cu adevarat.

   La fel ,invatati sa receptati si sa primiti cuvinte si fraze dezagreabile. Sunteti oare atat de inocent  si de perfect pe cat vreti sa pareti? A-ti accepta propria parte de umbra reprezinta o maniera de a accede la o lucida iubire de sine.

In sfarsit, invatati sa reduceti la tacere criticul launtric. Si acest lucru trece prin iubirea de sine. Dragostea de sine este fundamentala.

2. Evitati-l pe "Tu"

“Tu” reprezinta o impostura: a spune “tu” inseamna sa vorbim despre celalalt, in locul celuilalt.-  “ tu esti asa…”, “tu ar trebui sa faci cutare…’” Dar oare stiti cu adevarat cine este celalalt? Ce doreste el? Ce trebuie sa faca el?

“Tu” tine prea adesea de ordinul judecatii si, in caz de confruntare, el se transforma chiar in repros sau acuzatie. Asadar, devine sinonim cu distrugerea.

“Tu” este, inca si mai frecvent, mijlocul de a realiza proiectii, adica de a arunca asupra celuilalt partea din noi pe care o repudiem ca sa ne eliberam de ea. Procedand astfel, inseamna ca-l consideram pe celalalt drept un derivativ si iata, de ce ar trebui sa numim aceste proiectii “dejectii”. Poate ca “defectul” reprosat exista realmente la partener, dar daca l-ati reperat atat de exact, acest lucru se datoreaza faptului ca el exista si in dvs., fiind un  aspect pe care nu-l indragiti deloc – ceea ce nu ne place la celalalt este tocmai ceea ce uram in noi insine. A-l arunca in capul celuilalt ca pe un fel de condamnare, ne ofera iluzia ca scapam de el.

“Tu “  este o maniera de a fugi de responsabilitati si de a poza in victim, culpabilizandu-l pe partener.”E din cauza ta”, “tu m-ai varat in prostia asta”. Or, noi suntem responsabili de propria noastra viata, de ceea ce ni se intampla. Este rezultatul deciziilor pe care le-am luat sau al deciziilor pe care le am ratat.

3.Folositi-l pe "eu" 

Dar nu “eul” egocentric, ci “eul” definirii propriei pozitii si “eul”responsabilitatii . Imi exprim emotiile, impresiile, deceptiile, temerile si suferintele. Imi impartasesc dorintele si nevoile. Imi exprim parerea. Caci, in definitiv, sunt singura fiinta pe care o cunosc sau ar trebui sa o cunosc si despre care pot sa vorbesc. Si este corect sa-l informez pe celalalt de ceea ce este in mine. Aceste reguli permit stabilirea unui adevarat dialog care va determina ca lucrurile sa progreseze."

Dr. Gerard Leleu - Cum sa fim fericiti in cuplu: intimitate, senzualitate, sexualitate 

Ca neuronii nu se pot regenera, ca o frunte lata denota inteligenta, ca doar geniile folosesc mai mult de 15% din creier sint doar citeva dintre cele mai celebre neuromituri ale vremurilor noastre. ELLE demoleaza legenda si restabileste adevarul...

Dupa varsta de 2 ani, nu se mai nasc noi neuroni

Aceasta credinta e expirata din octombrie 1999, cind doi neurocercetatori de la Universitatea Princeton, Elizabeth Gould si Charles Gross, au publicat un studiu revolutionar: descoperisera innoirea celulei neuronale in creierul unei maimute adulte. Multi ani pina atunci, unul dintre principiile de capatii ale neurostiintelor era ca omul se naste cu toate cele 100 de bilioane de neuroni si ca un creier adult nu e capabil de neurogeneza. E adevarat ca in primii doi ani de viata se formeaza cei mai multi neuroni. Dar procesul continua si dupa aceasta virsta, doar ca incetineste cu trecerea timpului. Insa nu dispare, cum se credea. Practic, in prima copilarie se concentreaza majoritatea informatiei in capul nostru, de care se leaga ulterior tot ceea ce urmeaza a fi invatat. Descoperirea celor de la Princeton a fost confirmata mai tirziu, in martie 2000, cind un grup de cercetatori de la Universitatea Cornwell a demonstrat in laborator cum anumiti neuroni din zone-cheie pentru invatare si memorie se pot regenera. Dragos Cirneci, doctor in psihologie, spune ca nastem permanent noi neuroni. „Aceasta este, poate, cea mai mare descoperire din ultima vreme din domeniul neurostiintelor.” Asadar, tocmai s-au risipit regretele dupa neuronii irositi in noptile pierdute din studentie (prin biblioteci, evident, la ce credeai ca ma refer?). Iar vestile bune nu se opresc aici, caci neurogeneza poate fi stimulata si in mod controlat. Cum? Prin ceea ce se numeste „expunere la un mediu imbogatit”. Tehnicile sint mai aproape decit ti-ai fi imaginat, asa ca poti lua notite: de exemplu, studiile au dovedit faptul ca activitatea fizica stimuleaza producerea de neuroni. Cu o singura conditie: sa nu fie un antrenament de rutina, ci unul cu exercitii diversificate. De asemenea, cind te orientezi in spatiu, interactionezi cu persoane straine, cind inveti sa rezolvi probleme noi, sa operezi cu lucruri necunoscute sau cind faci exercitii de brainfitness, in tot acest timp „produci” practic noi neuroni. Insa la fel de important e si ce faci cu ei dupa asta, caci tot studiile demonstreaza ca noii neuroni mor daca nu sint folositi. Deci degeaba-i avem, daca nu stim sa-i folosim.

                                                                

Marimea conteaza

Acest mit a intrat in stiinta in secolul al XIX-lea, cind oamenii au inceput sa faca masuratori si sa creada ca un cap mare sau anumite protuberante indica o inteligenta crescuta . Dragos Cirneci spune ca diferentele dintre oameni sint foarte subtile – la nivel de sinapse, nicidecum la nivel de marime a capului – si ca in nici un caz nu se pot vedea cu ochiul liber. (De tinut minte pentru urmatorul interviu la care mergi!) Iar dr. Horatiu Ioani, medic neurochirurg, explica despre anatomia creierului ca aceasta difera la fiecare om: „Nu exista doua creiere identice, asta e o alta legenda. E ca la amprente. Si nu exista doua creiere cu functiile in aceleasi zone. Aproximativ da, in aceleasi zone, dar spatierea poate varia pe arii de 2-3 centimetri patrati”. Iar pentru identificari precise, neurologia si neurochirurgia dispun de diferite tehnici. „Bineinteles ca anatomia respecta ce e scris in carti, dar fiecare creier e putin altfel.” Genii literare precum Turgheniev, cu un creier sub media populatiei, ca volum, sint o dovada a faptului ca zicala „Nu conteaza cit e de mare, ci cum se foloseste” se aplica si in cazul creierului. „Asta, spre deosebire de omul de Neanderthal, care avea un cap mult mai mare decit omul de rind”, spune Cirneci. Si exemplele pot continua: veverita are cel mai mare creier in raport cu restul corpului. Sau casalotul (un soi de balena) are cel mai mare creier dintre toate animalele cunoscute astazi. Adica de vreo opt ori mai voluminos decit al omului. Ceea ce nu il face deloc mai destept.

Folosim doar 10% din creier

Demolind cu convingere si acest mit, dr. Ioani isi aminteste de o pacienta care spunea ca „nu prea conteaza daca si-a scos tumora si jumatate din lobul temporal, din moment ce oricum foloseste doar 10% din creier”. Ceea ce ma face sa ma gindesc ca poate de aici ar fi trebuit sa incep articolul... Batalia miturilor: care e mai mare. Dar nici aici nu stiu cit e de relevant. De ce ne-ar fi inzestrat natura cu un asemenea creier, daca am fi folosit doar o asa mica parte din el? Acest mit a pornit din presa, de la un anumit psiholog american, William James, care a declarat pe la 1890 ca „in medie, o persoana isi atinge rar si doar o foarte mica parte din potential”. Ceea ce s-a transformat in „folosim doar 10% din creier”. Mai tirziu, dintr-o pura eroare jurnalistica, citatul i-a fost atribuit lui Albert Einstein. Acesta ar fi declarat ca, pentru a fi un geniu intr-ale fizicii, trebuie sa-ti folosesti tot creierul. „De unde miscarea New Age a inceput sa promoveze consumul de LSD si alte droguri pentru activarea intregului creier si crearea de genii”, spune Cirneci, care povesteste si cum Einstein a dez­mintit ulterior faptul ca ar fi spus asa ceva, motivind ca el este fizician, nu neurochirurg si deloc in masura sa faca astfel de afirmatii. Atunci sa dam cuvintul inapoi specialistului: „Totul e folosit din creier: de la neuroni la celule gliale, vase de singe, tot”, spune dr. Ioani. „O zona care nu e folosita se atrofiaza. La un pacient cu dementa Alzheimer, de exemplu, lobii frontali se vad imagistic ca o pruna uscata.” Iar acest lucru se mai evidentiaza la copiii care se nasc orbi si al caror cortex occipital (specializat in vedere) nu se dezvolta. Pentru ca pur si simplu nu primeste stimuli luminosi. Singurul adevar din aceasta poveste cu 10% este ca parti diferite ale creierului nostru se activeaza in momente diferite. Situatie: citesti acest articol. Iti folosesti vazul, deci cel mai probabil aria unde se proiecteaza vederea e puternic activata. Dar oare inseamna asta ca nu iti folosesti si picioarele? Chiar daca stai pe scaun, picioarele tale simt si misca, ele sint integrate in relatia cu mediul. Doar ca nu sint activate la fel ca atunci cind faci jogging. De altfel, cele mai multe boli psihice (anxietatile, depresia) sint rezultatul unui deficit de inhibitie, nu de excitare la nivelul creierului. In schizofrenie, de exemplu, se activeaza prea mult din creier si atunci apar halucinatiile.

Emisfera dreapta vs. cea stinga sau lupta dintre ratiune si simtire

Dragos Cirneci explica faptul ca dominanta emisferelor e un fapt real, insa strict din punct de vedere motor. Dreptacii sint dominati de emisfera stinga, iar stingacii de cea dreapta. „Ambele emisfere se ocupa in egala masura de emotii, doar ca de emotii diferite. A crede ca stinga e pur rationala si dreapta pur emotionala e o mare bazaconie”, declara el. Emisfera dreapta e responsabila mai degraba cu emotii de tipul anxietate, stres, panica, iar stinga de relaxare, bucurie, anticipare sau sex. Insa si in emisfera stinga se regasesc anumite emotii negative, precum furia sau frustrarea. „E aceeasi zona care se activeaza cind te bucuri ca primesti ceva, de exemplu, si se stinge cind nu mai primesti, lasind loc furiei si frustrarii”, spune Dragos Cirneci. „E foarte complicat creierul. Si nu se judeca in termeni de umflaturi, volume, stinga, dreapta. Important e intregul. Nu se poate imparti nici macar in lucruri mai clasice, cum ar fi sediul vorbirii. Se asociaza emisfera stinga cu limbajul si dreapta cu spatialul. Ei bine, nu e chiar asa. Anumite elemente ale limbajului sint localizate in emisfera stinga, dar timbrul si inaltimea vocii sint in emisfera dreapta. La fel si aspecte care tin de partea emotionala a vorbitului.” Deci lucrurile sint interdependente si legate intre ele. A le privi in mod separat e o mare greseala.

  

 Frunte lata = minte de geniu?

La fel cum se spune ca oamenii buni au urechi mari si cei rai le au mici, se mai spune si ca oamenii cu frunte lata sint mai inteligenti decit cei cu frunte ingusta
. Dar ce inseamna lat si ingust cind vine vorba de frunte?  Dimensiunile se refera la proportiile fetei, la etajele figurii, dupa anumite repere: limita inferioara de insertie a parului, punctul median dintre sprincene, punctul de sub nas si cel de sub barbie. Acestea delimiteaza intre ele trei etaje, care se masoara si se compara. Diferentele in functie de amplitudine se traduc in „lat” sau „ingust”. Exista tendinta de a crede ca o frunte mai lata e semn al unei bune dezvoltari intelectuale, insa pina acum nu exista studii care sa confirme aceast lucru. Exista doar studii care arata ca dimensiunea creierului nu are nici o legatura cu functia pe care el o poate indeplini, dupa cum tocmai am demolat doua mituri mai sus. Marian Stelian, director general la Synergon Consulting (o companie care se ocupa de neruomarketing si cercetare), subliniaza ca nu e vorba nici de frunte, nici de marime, nici de numarul circumvolutiunilor. „ 

Ceea ce face diferenta e conectivitatea dintre neuroni. Noi, ca specie, avem cel mai mare numar de conexiuni neuronale.” Insa ipoteza ca o frunte lata ascunde o minte mai isteata ramine deschisa, iar pina la noi descoperiri, sa ne ocupam si de alte mituri. 

Sintem manipulati subliminal

Ideea de manipulare subliminala hraneste teoria conspiratiei si asaza masele intr-o solidaritate ciudata si o resemnare muta. Filozofia „ce sa fac, nu-i vina mea” serveste drept scuza foarte buna cind nu te poti opri din rontait alune, fumat tigari sau mincat pufuleti. Ce inseamna, de fapt, „subliminal”? Mesaje inserate in imagini si sunete, mesaje pe care mintea noastra le percepe, trecind insa nedepistate de filtrul constientei. Primul care a vorbit despre „mesaje subliminale” a fost cercetatorul James Vicary. Omul a facut urmatorul experiment: la un cinematograf, in timpul unui film, a proiectat timp de 1/3.000 secunde cuvintele „Coca-Cola” si „popcorn” si a observat comportamentul celor din sala. In consecinta, vinzarea la cola a crescut cu 18%, iar la popcorn cu 57%. Apoi, gata, subiectul „subliminal” a explodat! De la inceputul anilor ’50 pina in anii ’70 s-au publicat carti despre tehnici de manipulare subliminala , interzise ulterior de Comisia Federala de Comunicatii a Statelor Unite (FCC). Ulterior, s-a repetat experimentul si s-a dovedit ca singurul lucru indus era senzatia de foame sau sete. Daca erau mai multe bauturi, oamenii nu le alegeau in functie de mesajul proiectat, ci dupa propriul gust. Iar alte studii din anii ’70-’80 au confirmat ca reclamele subliminale influenteaza numai daca nu exista o preferinta personala anterioara in domeniul respectiv. Deci Vicary se inselase, lucru confirmat si de Dragos Cirneci: „Eu mi-am facut masteratul pe liminal si spun ca nu e asa cum se crede. Mi-a luat doua luni sa stabilesc la 15 oameni pragul la care ei percep subliminalul. E diferit la fiecare, iar stabilirea acestui prag e un proces foarte complicat...”. O alta poveste „celebra” legata de subliminal dateaza din 1990, cind a avut loc procesul Judas Priest. Atunci s-a iscat un scandal, in care parintii celor doi baieti care se sinucisesera sustineau ca versurile unei anumite melodii a trupei i-au determinat sa-si ia viata. La final, judecatorul a decis ca nu exista nici un fel de dovada stiintifica pentru a sustine acuzatia si cazul a fost inchis. Totusi, exista in continuare sustinatori ai ideii ca sintem bombardati de aceste mesaje subliminale prin publicitate si media, in general. Dar sa nu confundam casetele motivationale si cartile despre cum sa ne lasam de fumat cu ceea ce inseamna subliminal. Reclamele „la vedere” si-au dovedit eficienta prin sute sau mii de studii de marketing si nu au nimic de ascuns. Teoretic.
                                                                                                                                                                             
Scleroza vine la pachet cu batrinetea

Aici adevarul e mult mai trist decit mitul, fiindca involutia neuronilor incepe sa se manifeste cu mult inainte de batrinete. „Functia intretine organul” este o mare vorba, de care ar trebui sa tinem cont, incercind sa preintimpinam orice degenerare a aptitudinilor noastre cerebrale. Tehnologia care a venit in ultimul timp sa ne faca viata mai usoara ne transforma in niste lenesi intelectuali, care apeleaza la calculator pentru orice inmultire cu doua cifre. Un scolar de 9 ani iti poate da clasa. Sau chiar si bunicii, dat fiind ca-n era lor era mai folosit capul decit tehnologia. Nu stiu altii cum sint, dar mie uneori mi-e greu sa tin minte ce date transfer dintr-o fereastra in alta, incit trebuie sa lucrez cu amindoua in paralel. Ca sa nu mai zic ce binecuvintare mi se pare functia de „reminder” a telefonului mobil! Care telefon nu e nici prea destept din fabricatie, ca nu-mi place concurenta. Iar prea multe butoane si aplicatii ma incurca din start. Revenind la mit, virsta aduce incetinirea tuturor proceselor din organism, iar creierul nu e deloc scutit de asta. Insa important de retinut e ca nu trebuie sa fii batrin ca sa fii uituc. Asta se poate intimpla la orice virsta. Ce putem face? Exista exercitii speciale de antrenare a atentiei, de crestere a memoriei, de stimulare intelectuala, in general. Dragos Cirneci mentioneaza alt experiment: sub ob­servatie RMN, un copil, un adult si o persoana mai in virsta au de rezolvat aceeasi problema. Cine obtine cele mai bune rezultate in cel mai scurt timp? Adultul, bineinteles. Cine si-a solicitat cel mai mult creierul? Copilul si batrinul. Te-ai fi gindit? E logic intr-un fel, dar si o mica pacaleala la mijloc. Sa nu traim cu impresia ca, fiind oameni activi, ocupati si chiar cu rezultate bune la serviciu, ne folosim intregul potential. De fapt, atunci cind efectuam activitati cu care sintem obisnuiti, care ne sint la-ndemina (oricit de solicitante pentru altii), lasam de fapt creierul sa leneveasca. Si Doamne fereste sa se obisnuiasca! 

Creierul e ca un computer

Sau ca un burete. Adica, dupa ce isi atinge pragul de saturatie, nu mai poate fi adaugat nici un strop de informatie. Ca un hard disk care s-a umplut. Nu e asa. Puterea de stocare a creierului nostru e nelimitata. „Dar sa tinem cont ca avem si o functie de delete”, spune dr. Ioani. Intr-adevar, manifestindu-se ca un fel de inhibitie de protectie, creierul nu inregistreaza toate informatiile care ajung la noi. Le trece printr-un filtru si le sorteaza in functie de importanta personala, emotionala, profesionala, sociala etc. Informatia ramine undeva, de unde poate fi accesata prin diverse tehnici. Cel mai reprezentativ exemplu e la un examen, cind stii ca ai invatat ceva anume, dar parca nu gasesti sertarul din care sa scoti datele respective. Asemanator e si cu sertarasele memoriei: unele sint mai la-ndemina si deschise mai des, altele doar din cind in cind. Spatiul nostru de stocare nu e, insa, limitat, iar potentialul e enorm. Memoria e si ea o functie, care poate fi antrenata, dupa cum spuneam. Imi amintesc de tocilarii de la scoala. Si de un profesor din facultate, care mi-a zis la un moment dat: „Intotdeauna am apreciat oamenii care gindesc, ca pentru restul s-au inventat calculatoarele”. Mi-a spus ca e pacat de orice minte irosita, dar si de orice informatie nestocata, care contribuie la irosirea mintii. Fiindca pentru a gindi n-ai nevoie doar de cap, ci si de termeni. Nu stiu ce-o fi vrut sa zica, dar nota mi-a dat-o mai mare decit as fi meritat pentru ce scrisesem. Asta nu-i mit, e realitate. E un om care a avut incredere in mine. De asta zic: sa ne ingrijim mintea, caci e singura pe care o avem. 

 

Miruna Siminel - ELLE magazine

"Chiar putem sa gasim fericirea in acel moment cand ne simtim singuri si abandonati?", am intrebat-o pe Laura Munson. "Fericirea este o alegere. Tot ceea ce simtim tine de alegerea pe care o facem. De atat de multe ori ne simtim victimizati de catre alti oameni sau intamplari si simtim ca emotiile noastre ne scapa de sub control. Dar nu este adevarat. Daca reusim sa vedem ca exista o recompensa nemaipomenita atunci cand avem forta de a ne controlam emotiile - de a alege fie sa fim tristi, fie sa fim fericiti, speriati sau incantati... ne indepartam de acea postura de victima si devenim responsabili si liberi. Eu cred in concentrarea pe momentul prezent si in intrebarea pe care mi-o adresez: <> Lumea posibilitatilor se deschide pentru tine atunci cand poti trai prin raspunsul la aceasta intrebare", raspunde scriitoarea.


source http://www.garbo.ro/articol/Familie/6948/Nu-te-mai-iubesc-draga-mea.html

Life is like a cup of coffee

A group of alumni, highly established in their careers, got together to visit their old university professor. Conversation soon turned into complaints about stress in work and life.

Offering his guests coffee, the professor went to the kitchen and returned with a large pot of coffee and an assortment of cups - porcelain, plastic, glass, crystal, some plain looking, some expensive, some exquisite - telling them to help themselves to the coffee.

When all the students had a cup of coffee in hand, the professor said: "If you noticed, all the nice looking expensive cups have been taken up, leaving behind the plain and cheap ones. While it is normal for you to want only the best for yourselves, that is the source of your problems and stress.
Be assured that the cup itself adds no quality to the coffee. In most cases it is just more expensive and in some cases even hides what we drink. What all of you really wanted was coffee, not the cup, but you consciously went for the best cups... And then you began eyeing each other's cups.

Now consider this: Life is the coffee; the jobs, money and position in society are the cups. They are just tools to hold and contain Life, and the type of cup we have does not define, nor change the quality of life we live.

Sometimes, by concentrating only on the cup, we fail to enjoy the coffee. Savor the coffee, not the cups!  

The happiest people don't have the best of everything. They just make the best of everything. 

Live simply. Love generously. Care deeply. Speak kindly.

 
 

http://www.Spiritual-Short-Stories.com 

Sensul Vietii

 "Cautarea sensului vietii nu constituie doar o problema a filosofiei, ci si o necesitate elementara cotidiana. Imediat ce dobandeste constiinta sinelui, omul se intreaba care este rostul vietii sale. Iar prin raspunsul pe care il da intrebarii acesteia isi determina pozitia lui fata de fiecare din problemele partiale ale cotidianului. Raspunsul satisfacator la intrebarea despre sensul vietii creeaza maturitatea necesara corectei abordari a acesteia. Lipsa unui raspuns satisfacator devine pricina de confuzie si provoaca focare permanente de incoerenta si tulburare. Transformarile continue ale opiniilor morale, sociale, filosofice sau de alta natura dau la iveala lipsa unui raspuns satisfacator la intrebarea despre sensul vietii si descopera profunda dorinta de a-l afla. In epoca noastra domneste o nemaivazuta incoerenta in viziunea asupra vietii. Aceasta, desigur, este legata si de schimbarile vertiginoase care s-au semnalat si se semnaleaza in lume.

Inainte de-a se instaura deplin o stare a lucrurilor, se schimba si se creeaza una noua, care cere o noua abordare a ei. Omul nu mai are puterea de-a urmari toate evolutiile acestea, este dus de ele, ramane dezorientat si sfarseste in confuzie si impas. Sperantele pe care le nutrise in ceea ce priveste dezvoltarea stiintei si tehnologiei sunt dezmintite, adesea intr-un mod dramatic. Si este relevant faptul ca neputinta cea mai mare in fata intrebarii despre sensul vietii se semnaleaza tocmai astazi, cand omul realizeaza progrese extraordinare in stiinta si tehnologie, extinzandu-si stapanirea si dincolo de planeta pe care o locuieste si, pe de alta parte, reusind sa-si cartografieze propriul sistem genetic. Astfel, neputinta aceasta a omului apare ca o tragica ironie.

 Asadar omul, care inregistreaza atatea succese in stiinta si tehnologie, esueaza in ceea ce priveste cautarea sensului vietii sale. Dar lucrul acesta, din punct de vedere crestin, nu este paradoxal, ci cat se poate de firesc. Omul, care provine din nimic si se raporteaza la Dumnezeu, nu isi poate afla sensul vietii daca il cauta inlauntrul hotarelor lumii, care si ea provine din nimic. Cata vreme se margineste la lumea creata este rob necesitatii naturale. Prin raportarea la Dumnezeu se elibereaza, insa, de aceasta necesitate si se implineste ca persoana. Asadar limitarea la imanent - caracteristica omului epocii noastre - impiedica accesul la sensul vietii.

 Viata fara Dumnezeu este anosta si adesea insuportabila. Cel ce o abordeaza imanent nu vede in ea nici un inteles sau scop substantial. Cel mai sincer raspuns in acest caz este, poate, cel dat de existentialismul ateu, negand orice sens al vietii. "Daca exist in clipa aceasta", zice Sartre, "este pentru ca urasc existenta. Eu sunt acela care ma trag pe mine insumi de la inexistenta pe care o ravnesc; ura si sila fata de existenta sunt exact modurile care-mi fac sinele sa existe, care ma arunca in existenta". Si intr-adevar, existenta omului departe de obarsia existentei constituie un proces de autonimicire. De aceea cautarea sensului vietii fara Dumnezeu este osteneala zadarnica. "Toate sunt fara rost", spune Sartre, "chiar si eu insumi. Tot ce exista se naste fara motiv, ramane in neputinta si moare la intamplare". Cand cineva dobandeste simtirea aceasta, este stapanit de greata. Iar perspectiva vietii lui este esecul. Aceasta experienta, la care omul lumii apusene a fost dus de duhul rationalismului si de iluminism, a provocat cautarea unor solutii metafizice pentru iesirea din impas. Si intrucat secularizarea ce a dominat apusul i-a secatuit credinta crestina, s-a nascut interesul fata de religiile orientale, autocon-centrare, meditatie transcendentala si magie. S-a creat astfel un melanj ciudat de rationalism occidental si misticism oriental, care si-a gasit expresia in miscarea "Noua Epoca" sau "Noua Era" (New Age). Miscarea aceasta, dupa cum nimerit s-a remarcat, ar putea fi numita "expresia crizei in cautarea sensului vietii".

 In societatea contemporana, ca scop al vietii umane este promovata satisfactia senzuala, speculandu-se orice prilej in acest sens. Multimea produselor, varietatea ofertelor, multitudinea de servicii, abundenta posibilitatilor, provocarea sistematica a unor nevoi de prisos si incitari senzuale prin reclamele si programele mijloacelor de informare colectiva converg in impunerea acestui scop. Lozinca "traieste-ti viata!" a capatat caracter de porunca categorica. De aceea si societatea noastra a fost numita, corect, "societatea experientei intense". In aceasta societate factorul unificator principal al membrilor nu este o anumita tinta sau aspiratie comuna pozitiva, ci frica obsteasca in fata viitorului sau pericolul comun resimtit inaintea acestuia. Astfel "societatea experientei intense" coincide cu "societatea fricii" sau "societatea pericolului" si, prin procesul de globalizare, devine societatea fricii globale sau a pericolului mondial.

Cata vreme societatea mai pastra anumite configuratii stabile, omul mai putea gasi oarecare suporturi vietii sale. In societatea contemporana, insa, totul se faramiteaza si se descompune. Iar omul traieste si exprima faramitarea si descompunerea societatii in viata lui personala si in relatiile lui sociale. Cautand autoconfirmarea si implinirea prin sine, sfarseste in autodezmintire si pierderea propriei existente. isi sporeste activitatile si mobilitatea, pentru a-si confirma existenta, isi schimba profesia, pentru a incerca noi experiente. isi dizolva familia, pentru a crea noi legaturi. Calatoreste in diferite puncte ale pamantului, pentru a cunoaste lucruri noi si a-si umple golul ce exista inlauntrul lui. Cu toate acestea, insa, nicaieri nu gaseste sens vietii.

Sensul vietii se gaseste prin raportarea la obarsia existentei ei, la Dumnezeu. Credinta in Dumnezeu si recunoasterea iubirii Lui fata de om dau sens vietii umane. Aceasta din urma nu se epuizeaza in relatiile sociale ale omului, nici nu se reduce la biografia lui, ci se intinde si dincolo de ele. Imbatranind, omul nu isi imputineaza puterile si atat, ci se si maturizeaza, pe un alt plan decat cel fizic. Toate isi afla sens pe planul vietii celei in Hristos. Fara acesta, insa, pun stapanire pe om plictisul, faramitarea si lipsa sensului.

 
 Viata cea adevarata isi are obarsia in izvorul vietii, in Dumnezeu. Cel ce se rupe de Dumnezeu este in esenta mort, chiar de pare viu. Acest lucru il arata cuvintele Mantuitorului catre cel ce ii ceruse sa-L urmeze dupa ce, mai intai, isi va ingropa tatal: "Lasa mortii sa-si ingroape mortii lor". Viata reala se afla dincolo de stricaciune si moarte. Omul este stricacios si muritor, pe cand Dumnezeu nestricacios si fara de moarte. Omul stricacios si muritor afla viata vesnica si nestricacioasa prin partasia de harul necreat al lui Dumnezeu. Astfel biruieste stricaciunea si moartea. Acesta este sensul pe care il are participarea la Tainele Bisericii, mai ales la Botez si dumnezeiasca Euharistie: "De nu se va naste cineva de sus, nu poate vedea imparatia lui Dumnezeu"; si "de nu veti manca trupul Fiului omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi".

Innoirea cea in Hristos nu se margineste la mintea sau la sufletul omului, ci se refera la intreaga lui fiinta. Harul lui Dumnezeu il sfinteste pe om "desavarsit". Aceasta inseamna ca si trupul participa la harul innoitor al lui Dumnezeu. De altfel, trupul este templu al Sfantului Duh. De aceea dispretuirea lui nu isi gaseste loc in Biserica. Crestinul simte repulsie si se impotriveste fata de cugetul trupesc, nu fata de trup. Rau nu este trupul, ci pacatul. Reaua-patimire si chinul trupului urmaresc infranarea poftelor si biruinta asupra patimilor, care impiedica harul lui Dumnezeu de-a se arata omului. Exemplu in acest sens sunt ascetii sau nevoitorii, care rabda privari voluntare, pentru a se lupta cu pacatul si a se face mai incapatori harului Sfantului Duh. Pe de alta parte, firea „intelegatoare" sau inteligibila a sufletului nu il izbaveste pe acesta de pacat, nici nu il face sa fie mai aproape de Dumnezeu decat trupul. Dimpotriva, in teologia patristica mintea omului este infatisata ca "intai-patimitoare ". Ea este cea care s-a razvratit cea dintai impotriva lui Dumnezeu, tragand si trupul dupa sine. De aceea patimile mintii sunt mai adanci decat cele trupesti. Omul cel cazut se gaseste departe de Dumnezeu in intregul sau, ca fiinta psihosomatica unitara. Iar omul nou cel in Hfistos este langa Dumnezeu si traieste harul Lui innoitor tot ca fiinta psihosomatica unitara.

 Harul lui Dumnezeu nu il innoieste doar pe om, ci si intreaga creatie sau intreaga faptura. Dupa cum pacatul a adus nu doar denaturarea omului, ci si a intregii fapturi, tot astfel si Hristos, prin venirea Lui in lume, nu l-a innoit doar pe om, ci si intreaga faptura. Asadar faptura, care "impreuna-suspina si impreuna are dureri" cu omul, este cuprinsa de Hristos in lucrarea Sa innoitoare si este asezata in perspectiva slavei eshatologice.

Innoirea cea in Hristos il elibereaza pe om de "impotriva firii", stare in care l-a adus caderea, il readuce la "dupa fire (conform cu firea)" si ii ofera posibilitatea sa izbuteasca pe "mai presus de fire", adica unirea cu Dumnezeu si indumnezeirea. Omul ce s-a abatut catre nefiinta, recapata in Hristos posibilitatea de-a se intoarce la fiinta. Este cuprins in trupul lui Hristos si asezat sub iradierea fiintei lui Dumnezeu, a "Celui ce este" cu adevarat. Cand se indeparteaza de Dumnezeu, se indeparteaza si de faptul de a fi. Mentinerea lui in faptul de a fi se realizeaza in viata lui pamanteasca in chipul biruintei continue asupra nefiintei. Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu ce S-a facut om, nici nu a pacatuit, nici nu era cu putinta sa pacatuiasca. Dumnezeu nu Se supune raului sau pacatului, adica nefiintei. Dar nu acelasi lucru se intampla si cu omul, care isi are obarsia in nefiinta. Pro venirea omului din nefiinta ii determina si starea lui departe de Dumnezeu. Pacatul, ca indepartare de Dumnezeu, este si indepartare de fiinta. Iar pocainta, ca intoarcere la Dumnezeu, este intoarcere la fiinta. Aceasta inseamna ca acela care il neaga pe Dumnezeu, se neaga si pe sine insusi. 

 Indepartandu-se de Dumnezeu, omul cade catre nefiinta si ramane o existenta lipsita de subzistenta. Intorcandu-se la Dumnezeu, isi reia legatura cu fiinta care este izvorul vietii. Viata lui Dumnezeu devine si propria sa viata, iar timpul vietii se desfasoara ca timp al desavarsirii si indumnezeirii. Aici se afla si diferenta fundamentala dintre credincios si necredincios. Diferenta aceasta nu este de natura morala, ci ontologica. Credinciosul participa la viata dumnezeiasca si merge catre indumnezeire, pe cand necredinciosul ramane mort si traieste tragicul mortii. Viata ce izvoraste din Dumnezeu ii duce pe oameni la unire intre ei, pe cand viata fara Dumnezeu duce la faramitare si descompunere. In sfarsit iadul, in care sfarseste omul care il neaga pe Dumnezeu, este caracterizat de lipsa iubirii si de domnia dezbinarii. Lumina lui Dumnezeu, care este slava si bucuria credinciosilor, devine pentru necredinciosi intuneric si iad.

 Viata prezenta si cea viitoare sunt organic legate intreolalta. Viata prezenta duce la cea viitoare, iar cea viitoare se intemeiaza pe cea prezenta. Comuniunea cu Dumnezeu in viata de acum constituie conditia mentinerii ei in cea viitoare. Aceasta perspectiva a vietii umane introduce o modificare radicala a viziunii asupra lumii. Nimic nu poate fi considerat bun, daca se limiteaza la lume si nu are legatura cu viata vesnica. Bogatiile, onorurile, sanatatea si viata insasi nu constituie, in ultima analiza, bunuri in sine. Perspectiva crestina depaseste hotarele lumii si timpului si se intinde in vesnicie. Toate cate se pot incadra in aceasta perspectiva "spunem ca trebuie sa le iubim si sa le urmarim cu orice pret", pe cand restul "sa le trecem cu vederea, ca pe unele ce nu au nici o valoare". Aprecierea lucrurilor cu criterii imanente da la iveala subestimarea adevaratului sens al vietii. Iar aceasta subestimare ia proportii tragice cand omul, desi cunoaste viata vesnica, este nepasator fata de ea si ramane de voie prizonier celei trecatoare.":

                                                                                                                           Georgios Mantzaridis