decembrie 15, 2009

  Glossă


             Mihai Eminescu


Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

" Un barbat nu inseala o femeie cu o alta femeie pentru ca cea de-a doua ar fi mai tanara, mai frumoasa ori mai desteapta decat prima, ci pentru ca e ALTA."


BERNARD SHAW

                                                                                       

octombrie 25, 2009

http://bungust.com/sensibilitati/despre-cum-sa-ti-tremure-sufletul-luni-dimineata/

octombrie 21, 2009

"ARISTOCRAT: insul care vrea sa fie mai bun, care si cunoaste mai mult datoriile decat drepturile , care pentru nimic in lume nu si- ar ingadui o nedelicatete sau un gest de iritatie fata de unul mai mic decat el."
N.Steinhardt
"Stim ca stelele sunt mereu in acelasi loc pe cer, dar potrivit feluritelor stari ale atmosferei par mult mai indepartate decat in alte momente , ori dau impresia ca sunt mult mai apropiate si seamana cu cu lacrimi de lumina gata sa picure pe acest pamant. Asa e si cu Dumnezeu . Bucuria il indeparteaza, pe cand amaraciunea il apropie si s ar zice ca L salasluieste in noi."
N.Steinhardt

"Cand simtul dreptatii si moravurile se clatina,cand frica tulbura mintile ,atunci puterile oamenilor de o zi seaca.Dar in familiile vechi traieste cunoasterea masurii adevarate si legitime, si din ele se ivesc mugurii noi ai dreptatii."

Ernst Junger

septembrie 20, 2009

If

If you can keep your head when all about you
Are loosing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting
Or being lied about, don't deal in lies,
Or being hated, don't give way to hating
And yet don't look too good, nor talk too wise;


If you can dream- and not make dreams your master
If you can think- and not make thoughts your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two imposters just the same
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and built'em up with worn-out tools;

If you can make one heap of all you winnings
And risk it one turn of pitch-and-toss
And lose, and start again at your beginings
And never breathe a word about your loss;
If can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn, long after they are gone,
And so hold on, when there is nothing in you
Except the Will which says to them:"Hold on"!

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings- nor lose the common touch
If neither foes nor living friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds worth of distance run...
Yours is the Earth and everything that's in it,
And- which is more -you'll be a Man .my son!

Rudyard Kipling

septembrie 18, 2009

 "Motivul succesului a fost nu aspectul exterior , ci individualitatea, iar pentru formarea individualitatii sunt deosebit de importante talentul si perseverenta. Contopirea cu cei care au folosit  individualitatea  fara a cauta in sine nici cea mai mica urma de talent este o cale sigura spre obscuritate si anonimat."
                                                          

                                                                             Inesa Tiporkina 
"Sunt ferm convins ca,atunci cand informatiile si cunostintele noastre se fundamenteaza pe scopuri si principii nobile, putem spune ca suntem intelepti.
Intr-un  anumit sens, cunostintele se imputineaza in timp ce intelepciunea creste, datorita faptului ca detaliile isi pierd substanta, cand sunt subordonate principiilor.
Detaliile cunoasterii, care sunt desigur importante, vor fi acumulate ad-hoc in fiecare profesie pentru care optam in viata, insa deprinderea de utilizare activa a unor principii intelese bine este ceea ce ne conduce spre adevarata intelepciune."

     Alfred Nort Whitehead


deep inside

    "Intelepciunea este sortita oamenilor care- si educa si isi asculta constiinta.
Mentalitatea abundentei este cultivata pentru ca integritatea da nastere sigurantei interioare.Atunci cand o persoana nu este dependenta de judecatile si valorile exterioare pentru a-si cunoaste valoarea personala, ea poate fi realmente fericita cand afla de succesele altora.Insa persoanele cu o identitate bazata pe comparatii cu semenii pur si simplu nu pot fi fericiti cand altii au succes, deoarece" mecanismul" lor functioneaza cu o deficienta de ordin emotional.
  Intelepciunea si mentalitatea abundentei au drept consecinta genul de paradigme care te fac sa crezi in oameni, sa faci tot posibilul pentru a-i ajuta sa-si afirme valoarea si potentialul si sa iti propui sa acorzi libertati mai degraba decat sa controlezi.
 
 Liderii de acest gen nu impun. ci inspira.Ei debordeaza de recunostinta, reverinta si respect fata de toti semenii lor."

                                                                                          Stephen R.Covey



Lesson for life

"Oamenii sunt adesea irationali, ilogici si egoisti
Oricum, iarta-i!
Daca esti politicos, oamenii te pot acuza ca esti asa pentru ca ai motive egoiste.
Oricum, fii politicos!
Daca ai succes in viata, vei strange in jurul tau cativa prieteni  interesati si cativa adevarati
Oricum, fa tot ce poti sa ai succes in viata!
Daca esti cinstit si sincer ,s-ar putea ca oamenii sa te insele
Oricum fii cinstit si sincer!
Ce construiesti dupa ani si ani de truda, cineva iti poate distruge intr-o clipa
Oricum, construieste!
Daca gasesti seninatatea si fericirea, poti starni gelozia celor din jur
Oricum, fii fericit!
Binele pe care il faci astazi, oamenii il uita adesea imediat
Oricum, fa numai fapte bune!
Oricum, da lumii ce ai mai bun in tine pentru ca,vezi tu,
 totul e intre tine si Dumnezeu!"




                                           
                                                                                M.Teresa