"Dintr-o data valul cade - si vedem. Ce vedem? pe noi, mai intai. Ma vad pe mine, complet, nesulemenit, neamagit. Si nu din launtru. Intru fiinta si sine e acum o distanta uriasa, o prapastie. Si ma cutremur si ma infior, ca la Judecata de Apoi. Nu mai am pe ce ma rezema, unde ma voi adaposti, pe cine chema in ajutor. Se adevereste remarca lui Marcel Jouhandeau: < Nu de Dumnezeu ma tem , fiindca e atotbun, ci de mine insumi.>; liber si rau fiind pot sa nu-I deschid usa. Judecata de Apoi crestinul si-o face el insusi, de vrea si poate, zilnic, mai degraba acuzator decat aparator al sau.Examenul de constiinta , la sfarsitul fiecarei zile, recomandat atat de morala cat si de psihanaliza; ce-i in adevar de nu o Judecata de Apoi efectuata reflexiv si individual de catre crestin? Psihanalitic si estratologic , crestinul se vede la acest examen si se pretuieste intocmai ca Dreptul Judecator, din afara, neindulgent, ca pe un oarecare altul. Si e in masura a se judeca pe sine la fel de rece, de nepartinitor, de absolut, ca pe semenul sau. Crestinul, prin aceasta, scapa de sub ingradirile relativitatii generale, si se supune marelui indemn al Invatatorului sau: <<izbuteste a iesi din sine>>"
N.Steinhardt - Daruind vei dobandi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu