"... Am inteles de ce, cat lumea si pamantul acei care n-au ii vor ura> pe cei care au, si de ce, acei care muncesc cu mainile lor vor avea intotdeauna o banuiala in sufletele lor in privinta celor care muncesc cu mintea. Nu era vorba numai de efortul fizic, era vorba de atitudinea pe care o da lucrul iesit din mana omului si de incertitudinea pe care o simte in fata lucrului iesit din mintea lui. 
   Ce iese din mana omului, se masoara, se cantareste. E bun sau nu e bun. Dar ce iese din mintea lui? Cine este judecatorul suprem, impartial - care sa judece lucrul iesit din mintea omului si care sa-l incredinteze pe cel care munceste cu mainile ca lucrul acela al mintii e bun, nu numai fiindca asa i se pare judecatorului, ci fiindca el este bun in mod absolut?
     Cine sa-l incredinteze pe cel care- si masoara priceperea cu metrul si cu balanta  ca ceva ce nu se poate masura astfel e bun? Un surub e bun , sau nu e bun. El nu poate starni controverse. Dar cu ce sa-l convingi pe cel care  munceste cu bratele ca un lucru venit din stricata sfera a mintii e bun sau nu, cand aceasta  starneste atatea controverse? Pe cine sa creada omul acela: pe cei cu ditirambii (Elogiu exagerat, în termeni bombastici, adus cuiva.) sau pe cei cu hula? Si lui ii spune inima ceva cand citeste, cand vede, cand aude lucrurile iesite din complicatele tipare ale mintii, dar se sfiieste sa spuna sus si tare ce crede. Se teme sa nu-i spuna careva: << Ce stii tu?>>; si-si spune lui insusi 
<< Ce stii tu>>?"

                                                 Ileana Vulpescu - Arta conversatiei